”Am bătut la ușă. Ziaristul mi-a deschis, l-am împușcat în piept”. Arestarea patronului Sensiblu scoate la iveală detalii cutremurătoare
„Am bătut la uşă, domnul Kuciak mi-a deschis. L-am împuşcat în piept”, a povestit la tribunal fostul soldat profesionist Miroslav Marcek, în vârstă de 37 de ani.
„Din nefericire, am văzut că era cu altă persoană, ea a fugit în bucătărie şi am tras asupra ei. Ştiu că a murit instantaneu. La plecare, am mai tras un foc asupra lui Kuciak, care era întins pe scări”, a adăugat el, citat de G4Media.
Patronul lanțurilor Sensiblu, Punnkt și Arta
Asasinarea jurnalistului a declanşat ample manifestaţii de protest care l-au forţat pe premierul Robert Fico să demisioneze şi au favorizat alegerea unei avocate anticorupţie, Zuzana Caputova, la preşedinţia Slovaciei. Totodată, ancheta asupra uciderii lui Kuciak a dus la concedierea a 12 judecători suspectaţi de corupţie şi de alte acte reprobabile.
În urma uciderii jurnalistului Jan Kuciak şi a logodnicei sale, în presa slovacă au apărut articole despre amploarea fenomenului corupţiei în interiorul poliţiei.
Jaroslav Haščák, cofondatorul Penta Investments, a fost inițial reţinut de poliţia slovacă şi acuzat de fapte de corupţie şi spălare de bani, în urma unei percheziții asupra sediului Penta.
Grupul Penta Investments activează pe piața medicală din România, pe segmentul de retail farmaceutic, prin intermediul lanțurilor Sensiblu, Punnkt și Arta.
Grupul Penta Investments şi coproprietarul său, Jaroslav Haščák, au fost asociaţi cu cazul Gorilla, un scandal de corupţie a izbucnit în Slovacia. Compania a negat acuzaţiile şi a interpretat dosarul „Gorilla” ca fiind fabricat.
[…] ”Am bătut la ușă. Ziaristul mi-a deschis, l-am împușcat în piept”. Arestarea patronului Se… […]