miercuri, noiembrie 13

UNESCO: Veneția, pe lista orașelor cu risc de dispariție

0
7428

Veneția ar trebui adăugată pe lista siturilor de patrimoniu mondial aflate în pericol, a declarat agenția culturală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), relatează BBC.

Orașul italian emblematic riscă să sufere daune „ireversibile” din cauza turismului copleșitor, a supradezvoltării și a creșterii nivelului mării ca urmare a schimbărilor climatice, potrivit unui raport al Unesco.

Agenția își propune să încurajeze o mai bună conservare a sitului pentru viitor. Un purtător de cuvânt al municipalității de la Veneția a declarat că va „citi cu atenție” propunerea, care va fi apoi discutată și cu premierul italian.

Raportul Unesco acuză autoritățile italiene de „lipsa viziunii strategice” pentru a rezolva problemele cu care se confruntă unul dintre cele mai pitorești orașe din Italia.

În replică, unul dintre foștii primari ai Veneției a acuzat agenția internațională de patrimoniu că este „unul dintre cele mai scumpe și mai inutile corpuri de pe fața pământului”. Massimo Cacciari a spus că Unesco emite „judecăți fără cunoștințe” și „dă opinii în stânga și în dreapta, pe care am face cel mai bine să le ignorăm. Nu ne oferă nicio finanțare pentru a face schimbări, tot ce fac este să critice… De parcă Veneția ar avea nevoie de Unesco pentru a fi un sit al patrimoniului mondial! Avem nevoie de mai multe acțiuni și de mai puține cuvinte”.

Includerea Veneției în lista de pericol a fost deja propusă de Unesco în urmă cu doi ani, dar a fost evitată în ultimul moment din cauza unor măsuri de urgență adoptate de guvernul italian, de pildă interzicerea navelor mari, precum cele de croazieră în Canalul San Marco, și promisiunea de a lansa un plan ambițios de conservare a orașului. Interdicția asupra navelor mari este în vigoare, dar Unesco spune că ar trebui extinsă și la alte modele de ambarcațiuni care sunt foarte poluante. Celelalte măsuri cuprinse în planul de salvare a Veneției nu au fost niciodată implementate.

Potrivit ziarului italian La Repubblica, experții Unesco au scris mai multe scrisori guvernului italian cerând actualizări și un orar. Răspunsurile primite au fost considerate insuficiente. Raportul Unesco, văzut de La Repubblica, spune că autoritățile care se ocupă de situația de urgență din oraș nu au o strategie pentru a aborda amenințarea schimbărilor climatice, citează stiritvr.

O planetă care se încălzește are un impact dăunător determinând creșterea nivelului mării, astfel încât Veneția, care este înconjurată de apă, este foarte vulnerabilă la inundații. În plus, aproximativ 28 de milioane de turiști vizitează Veneția în fiecare an. Acest lucru duce la tot mai multe proiecte de extindere urbană, care la rândul lor dăunează orașului, potrivit Unesco. Printre altele, Unesco mai avertizează asupra clădirilor înalte, care pot „a avea un impact vizual negativ semnificativ” asupra orașului și ar trebui construite departe de centrul orașului.

Veneția este considerată o bijuterie de necontestat de italieni. Orașului i s-a dat prorecla „La Serenissima”, care se traduce prin „foarte senină”. I se mai spune și „orașul iubirii”, „la domitante” (dominanta) și „regina Adriaticii”.

Unesco listează 55 de situri din Patrimoniul Mondial la nivel global ca fiind „în pericol”, cu alte 204 care sunt monitorizate în mod activ de către agenție din cauza amenințărilor cu care se confruntă.

Leave a reply