Lista dosarelor penale care îl așteaptă pe Trump: ZERO $ impozit în 10 ani, ajutorul Rusiei în alegeri, viol în depozit, fraude imobiliare, defăimare

0
2214

Donald Trump nu a pierdut doar alegerile din 3 noiembrie. De asemenea, a pierdut imunitatea. Constituția SUA, care detaliază modul în care Congresul poate îndepărta un președinte „pentru infracțiuni și contravenții grave” prin procesul de ”impeachment”, nu detaliază cum un președinte poate fi supus urmăririi penale în instanță. Dar, de zeci de ani, Departamentul de Justiție a urmat doctrina, exprimată în două memorandumuri obligatorii din 1973 și 2000, potrivit cărora un președinte în exercițiu nu poate fi urmărit penal.

Dar odată Casa Albă abandonată, imunitatea lui Trump dispare. Acuzarea unui fost președinte ar fi un pas fără precedent în Statele Unite. Dar procesul din Senat pentru incitare la insurecție, după ce Camera Reprezentanților a aprobat săptămâna aceasta punerea sub acuzare a președintelui, este doar una dintre problemele legale care îl așteaptă pe cetățeanul Donald Trump. Prezentăm în continuare principalele cazuri și investigații deschise care îl așteaptă pe Donald Trump după ce nu va mai fi președinte.

Frauda fiscală în statul New York

Cyrus Vance

Grija principală la orizontul judiciar al lui Donald Trump este Cyrus Vance, procurorul din districtul Manhattan. Investigațiile pe care le-a desfășurat timp de doi ani constituie singura anchetă penală deschisă astăzi pe numele lui Trump. Deoarece procurorul este o funcție de stat aleasă, nu una federală, cazul nu depinde de voința politică a următoarei administrații și nici nu ar fi afectat de o eventuală iertare prezidențială.

Ancheta a fost blocată din septembrie anul trecut, când președintele a blocat în justiție cererea procurorului de a vedea declarațiile fiscale și alte documente pe numele lui Trump, un litigiu asupra căruia Curtea Supremă trebuie să se pronunțe în scurt timp. Se știe puțin despre investigațiile acuzării, deoarece acestea sunt protejate de secretul procedurii marelui juriu.

Însă, în documentarea luptei pentru obținerea declarațiilor fiscale ale lui Trump, echipa lui Vance a vorbit despre „o conduită infracțională extinsă și prelungită la organizația Trump” și a sugerat că investighează o varietate de potențiale infracțiuni financiare, de la frauda în asigurări la evaziune fiscală, trecând prin fraude bancare.

Incitare la insurecție

Incitarea la violență împotriva Americii îl va costa scump pe Trump și pe susținătorii săi care au încălcat legea

După ce hoarde de adepți ai săi au asaltat Capitolul Statelor Unite pe 6 ianuarie, Camera Reprezentanților a aprobat săptămâna aceasta a doua „destituire” a lui Donald Trump, pentru „incitare la insurecție”. Procesul va avea loc în curând în Senat.

Deși, probabil, va avea loc când Biden se va afla deja la Casa Albă, un verdict de incriminare, care impune un vot de două treimi în Senat, ar putea duce la un al doilea vot (de data aceasta ar fi valabilă incriminarea lui Trump cu o majoritate simplă, ceva foarte posibil) pentru a-l trimite pe Trump în fața unei curți federale.  Indiferent de procesul din Congres, ”incitarea la insurecției” (acuzația pentru care Trump a fost deja pus sub acuzare prin ”impeachment”) este o infracțiune federală; Departamentul Justiției ar trebui să deschidă un dosar separat pentru a-l urmări penal.

Obstrucționarea justitiei

Procurorul special Robert Mueller, după doi ani de investigații asupra complotului rus (care s-au încheiat în martie 2019), nu a găsit nicio dovadă a unei conspirații a lui Donald Trump cu Rusia, dar a evitat exonerarea acestuia de infracțiunea de obstrucție a justiției.

El a detaliat numeroase episoade care, potrivit unui procuror din echipa sa, constituie „dovezi suficiente” că Trump a obstrucționat justiția. Dar acuzarea lui Trump „nu a fost o opțiune”, a explicat Mueller, din moment ce nu poți acuza penal un președinte cât timp acesta este în funcție.

Odată Trump ieșit însă de la Casa Albă, Departamentul de Justiție ar putea decide să resusciteze ancheta și să îl trimită în judecată, declanșând un adevărat cutremur politic.

Finanțarea ilegală a campaniei

Karen McDougal, vedeta Playboy căreia Trump i-ar fi cumpărat tăcerea cu banii donatorilor săi

În timpul primei campanii prezidențiale a lui Trump, zguduită de înregistrările candidatului care se lăuda cu apucarea femeilor de organele genitale fără consimțământul lor, fostul său avocat și manager Michael Cohen a organizat un complot pentru a devia bani din campanie și a cumpăra cu aceste sume tăcerea unei actrițe porno și a unui model Playboy, care pretindea că ar fi întreținut relații sexuale cu candidatul. Cohen a fost condamnat în 2018 la mai mult de trei ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a campaniei și a spus că președintele a fost cel care a ordonat plățile.

Procuratura nu l-a pus sub acuzare pe Trump, probabil în conformitate cu doctrina menționată mai sus a Departamentului Justiției de a nu acuza un președinte în funcție, dar ar putea face acest lucru atunci când Trump va părăsi președinția. Unul dintre factorii care slăbesc forța urmăririi penale este credibilitatea cel puțin discutabilă a martorului principal, însuși Michael Cohen.

Frauda fiscală federală

Eclipsată azi de succesiunea evenimentelor istorice care au marcat politica SUA în ultimele luni, o investigație The New York Times a lansat o veritabilă bombă media pe 27 septembrie în campanie: Donald Trump a plătit doar 750 de dolari impozit pe venit în 2016, anul în care a fost ales președinte și nu a plătit nimic în 10 din ultimii 15 ani.

Printre torentul de informații dezvăluite de ziar, după accesarea evidențelor fiscale de două decenii, există deduceri izbitoare, precum 70.000 de dolari pentru propriile cheltuieli de coafură în emisiunea sa de televiziune sau milioane în plăți de consultanță, bani care au ajuns și la fiica sa, Ivanka.

Dacă procurorii consideră că a încercat în mod deliberat să fraudeze statul, aceștia ar putea depune acuzații împotriva lui Trump, iar autoritatea fiscală ar putea pretinde și sumele pe care crede că ar fi trebuit să le plătească și nu le-a plătit.

Fraude imobiliare

Există o altă anchetă deschisă, la Biroul Procurorului General al Statului New York condus de Letitia James, dacă compania de familie a lui Trump a mințit cu privire la evaluarea imobilelor sale, pentru a obține împrumuturi sau beneficii fiscale. Ancheta, în acest moment, este de natură civilă, dar James ar putea să o schimbe în penală în orice moment, dacă detectează dovezi ale conduitei infracționale în acest sens.

Banii încasați de hotelurile lui Trump

Există trei procese intentate împotriva lui Trump, două de congresmeni și procurori generali democrați și una de un grup independent, pentru presupusa încălcare unei clauze din Constituție care interzice președintelui în funcție să primească cadouri de la guverne străine, lucru pe care acuzatorii cred că Trump l-a făcut prin acceptarea banilor pe care autoritățile din Arabia Saudită și din alte țări le-au cheltuit pentru rezervări la hotelul Trump din Washington. Dar acestea sunt procese care au urmărit în primul rând eliminarea președintelui din afacerile sale private și, odată ieșit din funcție, vor fi respinse probabil.

Proces de fraudă introdus de nepoata sa

Psihologul Mary Trump, fiica răposatului frate mai mare al președintelui, a fost un critic acerb al unchiului ei, pe care îl definește drept „cel mai periculos om din lume” în cartea ei best-seller „Too Much and Never Enough” (Uranus), care înfățișează familia toxică din care a ieșit cel de-al 45-lea președinte. Autoarea și-a dat în judecată unchiul, în septembrie, pe motiv că că a conspirat cu frații săi pentru a o înșela, folosind documente false și alte trucuri menite a ascunde milioane de dolari din moșia tatălui președintelui. Trump susține că Mary Trump a încălcat o clauză de confidențialitate pe care a semnat-o atunci când a acceptat acordul privind testamentul.

Proces de defăimare al scriitoarei Jean Carroll

Foarte populara autoare Jean Carroll a povestit într-o avanpremieră de carte publicată în revista New York, în iunie 2019, cum actualul președinte ar fi violat-o într-un mare depozit din Manhattan, la mijlocul anilor ’90. Trump a răspuns că scriitoarea minte, că nici măcar nu o cunoștea și că nu era „genul său”. Carroll l-a dat în judecată pentru defăimare. Departamentul de Stat a încercat să neutralizeze procesul, susținând că declarațiile lui Trump trebuie atribuite funcției de președinte și că Guvernul poate fi eventual inculpat, nu Donald Trump personal. Dar odată plecat de la Casa Albă, Guvernul nu mai poate fi acuzat de defăimare. Un judecător federal trebuie să se pronunțe asupra propunerii de înlocuire în scurt timp.

Proces de defăimare al concurentei Summer Zervos

O concurentă la emisiunea de televiziune The Apprentice a lui Trump, Summer Zervos a susținut cu puțin timp înainte de alegerile din 2016 că președintele a sărutat-o ​​și a ”aburit-o” când a mers să-i ceară sfaturi despre cariera ei în 2007. Trump a negat acuzația și a numit-o pe Zervos mincinoasă, determinând-o să-l dea în judecată pentru defăimare în 2017.

Leave a reply