BREXIT, primele semne ale dezastrului: rafturi goale, firme speriate de faliment, exodul imigranților din cauza pandemiei și a condițiilor restrictive

0
790

Ceea ce au avertizat toți analiștii economici se întâmplă deja: plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană începe să scoată la iveală primele semne ale unui dezastru anunțat.

Deja mariile agenții de turism au expus o Mare Britanie mai puțin atractivă călătoriilor, dar acesta a fost doar prima veste tristă pe teren economic.

Micile firme care au prosperat când UK era parte a Uniunii, spun acum că exporturile pe continent nu mai au niciun viitor din cauza costurilor masive.

Dar Guvernul britanic a descris probleme pe care le au micii comercianți și exportatorii după Brexit drept „mici probleme de început”.

Totuși, antreprenorii se plâng în continuare că situația le afectează puternic capacitatea de a face profit și de a lucra.

Conform The Guardian, Alex Paul, care conduce o afacere de familie de succes, listată la Departamentul Internațional de Comerț drept o „campioană a exporturilor” dezminte afirmațiile autorităților și vrea ca informațiile reale cu privire la efectele Brexit asupra țării, economiei și comercianților să fie știute.

Cozi imense la granița UK

Exportatorii de pește britanici, de exemplu, nici măcar nu mai pot să își vândă marfa pe piețele europene din cauza întârzierilor de la graniță și se plâng că Boris Johnson i-a păcălit în legătură cu efectele Brexit.

Mai mult, lanțurile de supermarketuri au avertizat că vor urma episoade de penurie și mai mari.

În ultimele zile, rafturile magazinelor au fost mai mereu goale în sectorul de fructe și legume. Situația este și mai problematică în Irlanda de Nord, din cauza noilor reguli la graniță și birocrației.

Producătorii de alimente au avertizat că va apărea o lipsă de legume timp de trei luni, iar planificatorii de urgență prevăd că lipsa unui acord va declanșa cumpărarea în panică pe o scară mult mai mare decât în martie la începutul pandemiei de Coronavirus, anunță Petru Clej, corespondentul RFI la Londra.

Andrew Opie

Andrew Opie, directorul pentru alimente și sustenabilitate la British Retail Consortium, a declarat, citat de ziarul The Guardian:

„Retailerii și furnizorii fac tot ce pot pentru a reduce perturbările consumatorilor, inclusiv creșterea stocului de articole neperisabile și căutarea unor căi alternative de aprovizionare. Principalul impact al Brexit va fi asupra produselor proaspete importate, cum ar fi multe fructe și legume proaspete, care nu pot fi depozitate pentru perioade lungi de timp nici de către comercianții cu amănuntul, nici de către consumatori.”

Ca un avertisment a ceea a ce ar putea urma, recent s-au format cozi imense de camioane de până la 15 km pe autostrada A20 în afara orașului port Dover și la Calais, de cealaltă parte a Canalului Mânecii.

Efectele asupra economiei sunt agravate de exodul din cauza pandemiei

Sute de mii de persoane au părăsit Marea Britanie din cauza efectelor pandemiei de COVID-19 asupra economiei, informează un studiu publicat vineri şi citat de DPA.

Are loc un „exod fără precedent” al lucrătorilor născuţi în afara Marii Britanii, afirmă cercetători ai London’s Economic Statistics Centre of Excellence, conform Agerpres.

„Se pare că o mare parte din povara pierderii locurilor de muncă în timpul pandemiei a căzut asupra lucrătorilor nebritanici şi s-a manifestat prin revenirea migraţiei, preferată şomajului”, susţin autorii, care îşi bazează studiul pe date ale pieţei muncii.

Tendinţa este notabilă în special la Londra, unde un rezident din cinci este născut în străinătate.

Populaţia Londrei a scăzut cu 700.000 de persoane, în timp ce la scară naţională această cifră ar putea fi de 1.300.000, afirmă autorii studiului.

Dacă cifrele sunt exacte, aceasta ar putea fi cea mai mare diminuare a populaţiei britanice după cel de-al Doilea Război Mondial, potrivit studiului.

Nicio dovadă nu sugerează că un număr similar de britanici care trăiesc în afara ţării se întorc în Marea Britanie.

Totuşi, aceasta ar putea fi o tendinţă temporară, afirmă cercetătorii, notând că lucrătorii străini ar putea reveni după pandemie.

Economia britanică depinde de lucrătorii străinii şi nu este singura ameninţată de migraţia cauzată de pandemie.

Numeroase industrii se tem că vor pierde lucrători calificaţi după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi a legilor mai stricte cu privire la migraţie.

O altă tendinţă profilată în 2021 şi care provoacă îngrijorare vizează scăderea accentuată a natalităţii, conform companiei de consultanţă PwC, potrivit căreia numeroase cupluri amână să aibă copii din cauza incertitudinii provocate de pandemie.

Aceasta ar putea duce la cea mai scăzută rată a natalităţii după 1900, aprecia PwC la începutul lunii ianuarie.

Europa i-a avertizat pe englezi că va urma o perioadă dureroasă

Comisia Europeană (CE) a avertizat că în următoarele săptămâni sau luni ar putea exista dificultăți la frontiera cu Regatul Unit din cauza Brexitului, în ciuda faptului că în primele zile după restabilirea controalelor nu au existat probleme majore.

„Până acum, aparent, nu am avut probleme uriașe la frontiere, dar provocările sunt încă acolo”, a declarat comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni.

Gentiloni a subliniat că pregătirea autorităților portuare „a fost destul de bună” și că Comisia Europeană a lansat o linie de asistență de la sfârșitul lunii decembrie pentru a rezolva îndoielile cu privire la noile proceduri vamale, dar există încă probleme în curs.

„Am fost și mai îngrijorat de consecințele pe termen scurt, dar cred în continuare că următoarele săptămâni și luni vor fi dificile”, a insistat el.

„Vom avea un impact și consecințe mai puternice pentru Marea Britanie, deoarece UE este primul partener comercial al Regatului Unit”, a spus el, subliniind că problemele vamale nu sunt rezultatul birocrației.

Pentru a atenua impactul asupra celor mai afectate țări și sectoare comunitare, Uniunea Europeană a planificat o rezervă strategică dotată cu 5 miliarde de euro.

Leave a reply