vineri, septembrie 24

Zimbri românești cu ”origini” occidentale

1
88

Azi, am descoperit o poveste, pe site-ul celor de la libertatea.ro, tocmai bună de ”spus”, într-o zi de duminică. Este vorba despre ”populația” de zimbrii, din România.

La aproape două secole după ce a dispărut complet din țara noastră, populația de zimbri se reface, încet-încet, în libertate, în Carpații românești cu exemplare aduse din Germania, Belgia, Franța, Suedia și Elveția. Cei mai mulți zimbri, peste 100, sunt în Munții Țarcu, în zona comunei Armeniș din județul Caraș-Severin. Aici au fost aduse în urmă cu două luni ultimele șapte exemplare de „import” și tot aici s-au născut deja și primii pui de zimbru din viitoarea populație sută la sută sălbatică.


Sursa: foto Libertatea

  • Peste 100 de zimbri la Armeniș

Cele șapte exemplare de zimbru au fost aduse la sfârșitul lunii iunie în Armeniș, în Munții Țarcu. A fost ultimul transport cu zimbri aduși în România, în zona Banatului, județul Caraș-Severin, din rezervații din Germania, în cadrul unui proiect de resălbăticire a acestor animale derulat de organizațiile de protecție a mediului și animalelor WWF și Rewilding Europe.

Dintre cei 100 de zimbri, peste 25 sunt născuți în sălbăticie în România din 2017 până acum. Doar anul acesta s-au născut deja 10 viței.

  • Incidente cu localnicii

În comuna Armeniș, casele sunt situate în principal în zona centrală. Se mai găsesc locuințe și aproape de pădure, astfel că oamenii sunt obișnuiți să conviețuiască cu animalele sălbatice, precum lupii sau vulpile. Cu zimbrii a fost mai greu la început, pentru că au intrat în curți și le-au mâncat oamenilor căpițele de fân. În Munții Țarcu, zimbrii se bucură de aproape 60.000 de hectare de libertate. ONG-urile și autoritățile locale au încercat să-i țină la distanță de localnici. Le-au montat garduri electrice în jurul curților și au instalat un gard virtual în jurul întregii comune.

 

1 comment

Leave a reply