marți, februarie 18

Zi de grevă în Franţa. Puterea de cumpărare, principala revendicare

0
426

La apelul a 4 sindicate din Franţa, o grevă interprofesională afectează întreaga activitate a ţării.. Metroul, trenurile, sectorul energetic, învăţământul – toate sectoarele, privat şi public, sunt mai mult sau mai puţin afectate de grevă. În centrul revendicărilor, puterea de cumpărare, adică salariile.

Noua mobilizare interprofesională survine într-un context tensionat provocat de greva din rafinării urmată de decizia guvernului de a rechiziţiona personalul grevist. Pe de altă parte, peste câteva zile începe vacanţa de toamnă a copiilor iar mulţi francezi se tem că nu vor avea carburant ca să poată pleca.

Greva de marţi a intervenit de asemenea la doar 48 de ore după «marşul contra scumpirii vieţii şi pentru tranziţia ecologică», marş organizat duminică la iniţiativa Noii uniuni populare, ecologice şi sociale, alianţa de stânga din parlamentul francez creată la propunerea lui Jean-Luc Mélenchon, liderul stângist al mişcării Franţa nesupusă.

În ciuda presiunii asupra greviştilor dar şi asupra responsabililor politici – preşedintele Emmanuel Macron a convocat luni după-amiază o reuniune de urgenţă la Palatul Elysée – greva ar putea continua şi mai departe de ziua de marţi pentru a da o şansă negocierilor salariale dar şi a menţine presiunea asupra patronilor şi guvernanţilor. De partea sa, şeful statului vrea «o soluţie de ieşire din criză cât mai repede cu putinţă».

Tot ca să facă presiune, mai bine de 150 de manifestaţii au fost organizate pe teritoriul Franţei, ocazie cu care au ieşit în stradă zeci de mii de oameni sub banderola revendicativă «Mărirea salariilor şi apărarea dreptului la grevă».

La Paris, reporterii prezenţi la faţa locului au notat câteva incidente între manifestanţi – multe veste galbene – şi forţele de ordine. În învăţământ însă, potrivit ministerului de resort, greva nu a fost urmată decât de vreo 6% din personal chiar dacă unele licee din Paris şi provincie au fost ocupate de elevi. La fel, metroul parizian a circulat cvasi-normal fiind perturbate doar linii regionale rapide care leagă Parisul de periferia sa, informează rfi.

Trebuie ştiut că în Franţa, ca şi în alte ţări, inflaţia tot mai mare cântăreşte în buzunarul cetăţeanului. În septembrie, inflaţia din Franţa a atins 6,5% iar scumpirea produselor alimentare a atins 10%. Creşteri greu de suportat, mai ales că salariile ele nu au crescut deloc. Chiar dacă, pentru a face faţă protestelor, mai multe firme au promis recent o serie de prime excepţionale, sindicatele sunt nemulţumite şi cer o mărfire a salariilor, măsură ce are şanse mai mari să dureze în timp.

De notat că dacă greva şi manifestaţiile au fost lansate la apelul a patru mari sindicate – CGT, FO, Solidaires şi FSU – primul sindicat din Franţa, CFDT, s-a ţinut departe de proteste estimând că marile manifestaţii nu sunt cea mai bună soluţie pentru a obţine măriri de salarii.

Problema este că nu doar salariile sau dreptul la grevă sunt punctele de fricţiune. Adoptarea viitorului buget al ţării fără vot în parlament – în absenţa unei majorităţi absolute – noile reguli, mai severe, privind indemnizarea şomerilor sau reforma pensiilor, aşteptată pentru sfârşitul anului, sunt tot atâte ingrediente apte să aţâţe şi mai mult furia socială.

Leave a reply