sâmbătă, aprilie 20

Xavi Pascual este noul selectioner al reprezentativei Romaniei, de handbal

1
1198

Xavi Pascual a fost prezentat oficial în funcția de selecționer al naționalei masculine de handbal, iar obiectivul tehnicianului care o pregătește și pe Dinamo este calificarea la Jocurile Olimpice din 2024.

Xavi Pascual a lăsat Barcelona ca să vină în România. A preluat Dinamo, dar și „naționala” României. Tehnicianul catalan s-a pus serios pe treabă pentru că vrea să readucă handbalul masculin românesc pe harta marilor puteri de pe semicerc.

„Este o mare provocare pentru mine să fiu antrenorul echipei naţionale a României. Sunt foarte fericit că sunt la această echipă. 

Ideea este să facem cantonament în fiecare lună cu jucătorii şi pentru mine este o provocare foarte, foarte importantă în cariera mea”, a spus Pascual în limba română.

El cere tuturor colaboratorilor să vorbească doar în română, pentru a învăța mai repede.

„Pentru mine este important să ştiţi că nu este echipa mea, nu este echipa preşedintelui, este o echipă a tuturor, este echipa României. 

De aceea am nevoie de toţi antrenorii, de toţi jucătorii, să lucrăm împreună. Nu va fi uşor cu siguranţă, dar avem un plan pe care vreau să îl pun în aplicare”, a declarat tehnicianul catalan.

„Echipa naţională va fi deschisă pentru toată lumea. Toată lumea trebuie să dea tot ce are mai bun pentru a ajuta echipa pentru că în momentul actual suntem într-o poziţie proastă şi trebuie să muncim”, a mai spus Pascual.

El are avantajul, față de primul mandat la echipa României că acum va fi 24 din 24 de ore în România, 30 de zile pe lună.

1 comment

Leave a reply