miercuri, noiembrie 30

Viktor Orban: „Europa joacă un joc foarte periculos. Sancțiunile UE sunt un pas spre război”

0
100

Premierul ungar Viktor Orban a calificat vineri sancțiunile UE împotriva Rusiei drept „un pas spre război”, intensificându-și criticile la adresa unei strategii a Bruxelles-ului pe care o califică drept „periculoasă”.

El a declarat, în tradiționalul său interviu acordat unui post de radio apropiat guvernului, că „încetul cu încetul, alunecăm spre război”, exprimându-și îngrijorarea cu privire la acumularea măsurilor luate pentru a sancționa ofensiva rusă în Ucraina. Viktor Orban denunță cu regularitate sancțiunile europene, deși le-a votat alături de partenerii săi, acuzându-le de problemele economice ale acestei țări din Europa Centrală, scrie g4media.

Economia s-a contractat în al treilea trimestru (comparativ cu al doilea), iar inflația este de peste 20%, ajungând chiar la 45% în cazul alimentelor. Guvernul a lansat o „consultare națională” pe această temă și a lipit afișe în toată țara cu un mesaj flancat de imaginea unei rachete: „Sancțiunile de la Bruxelles ne ruinează”.

Premierul a declarat că este pregătit să „lupte” împotriva unui eventual nou pachet de sancțiuni și să se asigure că Ungaria, care este puternic dependentă de hidrocarburile rusești, este „scutită” de acestea, așa cum se întâmplă în cazul embargoului petrolier.

Acum furnizăm arme distructive, antrenăm soldați ucraineni pe propriul nostru teritoriu, impunem sancțiuni asupra energiei (…) Devenim parte integrantă” a conflictului, a insistat Orban.

„Încă nu se trage asupra noastră, dar suntem pe cale să devenim beligeranți. Europa joacă un joc foarte periculos”, a conchis el.

Leave a reply