Premierul Ludovic Orban afirmă că nu vede „niciun temei serios” pentru depunerea unei moţiuni de cenzură, opinând că un astfel de demers ar fi „politicianist”, întrucât Guvernul „şi-a făcut datoria”.
„Nu văd nici un temei serios pentru depunerea acestei moţiuni de cenzură. Guvernul pe care îl conduc şi-a făcut datoria cu devotament, cu dedicare, cu spirit de sacrificiu. De dimineaţă până noapte suntem pe linia frontului, de luni bune, şi mi se pare că ar fi un act politicianist care nu ar avea decât efecte negative asupra democraţiei în România şi mai ales a capacităţii instituţiilor statului de a face faţă provocărilor epidemiei şi provocărilor relansării economice”, a declarat, luni, Ludovic Orban, citat de Agerpres.
https://www.facebook.com/watch/?v=2742607106011196
Premierul, alături de mai mulţi membri ai Cabinetului, a participat, luni, la ceremonia de la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, organizată cu prilejul Zilei Aviaţiei.
La jumătatea lunii august, PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului Orban, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romașcanu. Scopul: formarea unui guvern de uniune națională, care să organizeze alegerile locale și parlamentare de anul acesta.
”În mod normal, moţiunea de cenzură ar trebui să se întâmple destul de repede. (…) Deci, undeva probabil că la mijlocul lunii august ar trebui să avem această moţiune de cenzură. Noi am sperat să nu fim obligaţi să depunem moţiune de cenzură în stare de alertă, dar această prelungire constantă fără votul Parlamentului a stării de alertă poate să aibă această justificare din păcate pentru Guvern, aceea de a se ţine de poziţiile pe care le au”, a spus purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, într-o conferință de presă ținută duminică.