VIDEO. Iohannis, mesaj ferm către noua putere PNL-USRPLUS-UDMR: fiți uniți, altfel pierde toată România!
„Numai lucrând împreună, prin efortul comun al autorităţilor statului şi al mediului de afaceri, putem atinge destinaţia drumului pe care România porneşte la început de an, către reforma statului şi bunăstarea economică. Pentru a atinge aceste deziderate este nevoie, totodată, de unitatea partenerilor de coaliţie şi de hotărârea lor în a lua deciziile corecte, chiar dacă sunt şi decizii dificile. Întârzierile care există încă în aplicarea unor soluţii sunt, totodată, semnale puternice pentru membrii coaliţiei de guvernare”, a spus Klaus Iohannis, joi seară, într-o intervenție online, citată de News.ro.
Mesajul său e foarte clar pentru noua putere: unitate! Altfel, riscul întoarcerii la PSD-ism este foarte mare.
„România se află la începutul unui drum, un drum al reformelor importante în marile sisteme publice, al investiţiilor şi al accesării fondurilor europene. Preocupările actuale ale Guvernului şi ale Parlamentului pentru reforme şi investiţii trebuie transpuse cât mai curând în propuneri concrete, care să vizeze reformarea unor sectoare cheie, în domenii precum Sănătatea, Educaţia, Transporturile, dar şi în planul interacţiunii dintre stat şi cetăţean. Prea mult timp în ultimele trei decenii s-a bătut pasul pe loc, prea multe oportunităţi au fost ratate, lucruri care au încetinit sau chiar compromis iremediabil marile proiecte de dezvoltare a României. Actuala clasă politică are deopotrivă şansa şi responsabilitatea de a accelera reformele esenţiale în beneficiul tuturor românilor”, a spus şeful statului, la recepţia de Anul Nou a Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, care are loc în format de videoconferinţă.
”Ţara noastră se confruntă însă, în continuare, cu spectrul dezechilibrelor economice, faţă de care trebuie găsite soluţii sustenabile. În acest sens, sunt esenţiale consolidarea situaţiei finanţelor publice, precum şi aplicarea de politici de susţinere a creşterii competitivităţii, cu accent special pe creşterea exporturilor şi atragerea de investiţii pe termen lung”, a declarat Klaus Iohannis.
Acesta a atras atenţia că evoluţiile economice din perioada următoare vor fi direct influenţate de ritmul şi succesul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 atât la nivel european, cât şi la nivel naţional.
Iohannis a adăugat că, în anul 2020, buna comunicare între mediul de afaceri şi Guvern a dus la adoptarea de măsuri economice adecvate atât la debutul crizei sanitare, cât şi ulterior, care vor produce în lunile următoare efecte.
„Încă persistă necesitatea clarificării unor reglementări şi nevoia simplificării procedurilor pentru eficientizarea activităţii statului în vederea sprijinirii efective a mediului privat. Cunosc faptul că oamenii de afaceri aşteaptă din partea Guvernului seriozitate şi eficienţă. Întârzierile care există încă în aplicarea unor soluţii sunt totodată semnale puternice pentru membrii coaliţiei de guvernare”, a spus Iohannis.
Mediul de afaceri este un actor activ în zona fondurilor europene, fapt care trebuie să se reflecte în direcţiile de dezvoltare ale companiilor, a afirmat preşedintele.
„Companiile din România trebuie să devină mai competitive pe plan regional, să îndrăznească să dezvolte proiecte de investiţii pe termen lung şi să investească în produse inovatoare utilizând cele mai noi şi performante tehnologii. Cu toţii ne dorim un mediu de afaceri partener alături de care să putem conferi economiei viziune şi stabilitate. Acest obiectiv vital în noul context economic şi geopolitic poate fi realizat inclusiv prin îmbunătăţirea imaginii României atât în interiorul, cât mai ales în exteriorul ţării. Marile companii pot promova uneori mai eficient chiar decât autorităţile publice avantajele unui mediu de business prietenos, regimul fiscal competitiv, produsele româneşti de calitate, atracţiile turistice deosebit de variate, resursele naturale în exploatare şi forţa de muncă bine pregătită”, a conchis Iohannis.