sâmbătă, iulie 31

VIDEO. Iohannis, îngrijorat: ”Nimeni nu poate ști ce va face Rusia. Vom sesiza NATO, e tensiune la Marea Neagră”

0
1294
Sursa foto: Site-ul Administraţiei Prezidenţiale

Președintele Iohannis a organizat o conferință de presă la Palatul Cotroceni, în care a cerut populației să respecte măsurile anti-pandemie, dar a vorbit și de marele pericol al trupelor masate de Rusia la granița cu România.

 

  • Ne mai despart doar câteva zile de cea mai mare sărbătoare creștină, când ne dorim toți să celebrăm învierea Domnului
  • În noaptea de Înviere, restricțiile de circulație vor fi ridicate, astfel ca toți să poată participa la slujbă
  • Sunt convins că biserica se va organiza foarte bine, ca să fie evitate aglomerațiile, am văzut și de Florii
  • Haideți să fim parte a acestui efort și în noaptea de Înviere.
  • E al doilea an în care Paștele ne găsește într-o situație dificilă din cauza pandemiei. De data asta, veștile sunt pozitive, iar speranțele întemeiate s-au transformat în certitudini, datorită vaccinării
  • Avem exemplul țărilor care au vaccinat mare parte din populație. Vaccinarea înseamnă mult mai puține infectări și decese, revenirea la normalitate
  • Chiar dacă și la noi statisticile indică o scădere a numărului de infectări, nu suntem încă în punctul de a renunța complet la măsurile restrictive
  • Măsurile s-au dovedit corecte, adecvate și luate la timp
  • Trebuie să fim realiști și să nu ne amăgim singuri: pandemia încă nu a dispărut. Cazurile grave de la ATI și numărul deceselor ne arată că trebuie să rămânem vigilenți. Știu că e greu, că am renunțat la viața noastră obișnuită.
  • Vaccinarea e singura cale de a pune capăt pandemiei și de a ne recâștiga dreptul la o viață normală, fără restricții. Vă invit pe toți să vă vaccinați
  • Faptul că s-a încheiat exerciţiul militar în Federaţia Rusă şi trupele s-au retras este o veste în sine bună şi duce la o oarecare detensionare, însă în acelaşi timp am aflat că foarte mult material care a fost adus acolo rămâne acolo (…), rămâne prepoziţionat şi evident că situaţia rămâne în continuare tensionată.
  • Este nevoie în continuare de foarte multă implicare, de foarte multe eforturi diplomatice şi din partea României noi vom face în continuare demersuri în special la NATO, dar şi la Uniunea Europeană pentru a creşte rezilienţa pe flancul estic.
  • Speța diplomatului rus expulzat nu are nicio legătură cu tensiunile din zona Mării Negre.

Leave a reply