VIDEO. Ce n-a văzut Parisul, nici România: clip electoral în care primarii PSD susțin candidații PNL!

3
3707

PNL a încercat peste tot în țară să racoleze candidați pentru PNL dintre primarii PSD în funcție, acolo unde era clar că aceștia din urmă nu pot fi bătuți de nimeni. Era singura cale de a sparge monopolul PSD în acele zone, iar PNL a reușit să facă transferurile în multe locuri din țară, dar nu și în Gorj.

”Avem o relație bună cu domnul Cosmin Popescu, președintele PSD al Consiliului Județean” – așa au explicat primarii PSD refuzul lor de a candida din partea PNL înainte de alegerile locale.

Dar între timp, ceva s-a schimbat. Deși aleși pe listele PSD, unii dintre primarii PSD au devenit în aceste zile agenți electorali ai candidaților PNL la Senat aflați pe listele PNL Gorj! Primul pe listă este omul de afaceri Ion Iordache, fost primar al orașului Turceni, locul unde se află termocentrala cu același nume.

Iordache a reușit să-i convingă pe primarii PSD să apară în clipurile sale electorale.

”PSD Gorj pierde teren în fața liberalilor, după ce tot mai mulți primari social democrați își declară public susținerea față de candidatul PNL la Senat, Ion Iordache. Un nou clip electoral a apărut pe rețelele de socializare, spre disperarea conducerii social democrate”, relatează ziarul local Gorjeanul.

Publicația amintește că, săptămâna trecută, primarii PSD de la Slivilești, Negomir și Bolboși au apărut într-un clip electoral în favoarea candidatului aflat pe primul loc pe lista pentru Senat a PNL Gorj.

Dar n-au fost și ultimii! Între timp, lor li s-au alăturat și primarii din comunele Cătunele și Ionești. Cum explică ei faptul că au devenit agenți electorali ai unui candidat liberal?

,,Partidul politic din care facem parte ar trebui să conteze mai puțin! Eu susțin oameni în care am încredere că ar putea ajuta locuitorii comunității noastre! Unul dintre aceștia este prietenul meu Ion Iordache, pe care-l susțin fără rezervă! Hai la treabă!”, a declarat Florin Țuilă, primarul comunei Cătunele, citat de aceeași sursă.

Sorin Lambu, primarul de la Ionești, apare în clipul postat de Ion Iordache, asigurând că locuitorii comunei pe care o conduce vor vota candidatul liberal:

,,Votăm omul care poate să facă treabă! Eu îl susțin pe Ion Iordache la Senat! Știu sigur că va lupta pentru Gorj și pentru gorjeni! Hai la treabă! Comuna Ionești votează Ion Iordache!”

Reușita candidatului liberal Ion Iordache de a-i convinge pe primarii PSD să-și declare public susținerea pentru el vine la pachet cu o lovitură dată PSD la Gorj.

Județul baronilor Mischie, Ponta, Cârciumaru și Călinoiu a fost dominat aproape 30 de ani de PSD cu ajutorul acestor primari din comune mici, care au tras de fiecare dată pentru partid fără reținere.

Dar iminența unei viitoarei guvernări sub tutela lui Klaus Iohannis, cu PNL motorul unei coaliții de Dreapta, îi face pe primarii de la PSD să se teamă: fără ajutor de la centru, nu vor mai veni bani de care au nevoie în localitățile lor. Cum ei nu pot pleca la PNL sau alt partid pentru că își pierd mandatul, le rămâne acest tip de ajutor precum cel oferit lui ion Iordache.

Astfel, speră ei, vor avea pe cineva ”acolo sus” care să-i ajute cu finanțări fără de care riscă să piardă alegerile în comunele lor.

————————————————————————————————————————————————–

– Comandat de: Partidul NAȚIONAL LIBERAL (P.N.L.) – Filiala județeană Gorj

– Executat de: Macondo Gabo Press S.R.L. – Portal: lumealibera.ro

– C.U.I. mandatar financiar: 11200025

Leave a reply