VIDEO. Ca pe Titanic. Omul continuă să cânte la pian în timp ce în jurul lui sunt conflicte de stradă
Imaginile de mai jos aduc cu ce s-a întâmplat pe marele vas Titanic, atunci când orchestra a continuat să cânte deși vaporul se scufunda!
S-a întâmplat la Barcelona, chiar în centrul metropolei catalane, unde zilele trecute au fost mari violențe stradale în timpul protestelor provocate de măsurile de carantină anticoronavirus.
În filmulețul scurt surprins de un amator se vede cum un om continuă să cânte pașnic la pian deși în jurul lui e haos.
Scena începe cu un tânăr care vine din stânga imaginii și aruncă cu un obiect spre forțele de ordine, după care dispare.
În tot acest timp, se aud sirenele Poliției și se văd oameni fugind.
Doar omul cu pianul continuă să atingă fin clapele, ca un mesaj pentru pace adresat tuturor, fără să se teamă de vreo piatră care i-ar putea sparge aparatul muzical sau de vreo sticlă incendiară care i-ar fi putut da foc la păr.