sâmbătă, decembrie 7

VIDEO. Alianța Nicușor Dan-Traian Berbeceanu dă roade. Primul efect pozitiv: măsurile anti-pandemie în Capitală

3
2906

Noul primar general al Capitalei și-a intrat în pâine, în ciuda blocajului declanșat de oamenii aduși în instituții de clanul Firea. Mai mult, se văd deja primele semne ale colaborării dintre Nicușor Dan și Traian Berbeceanu, noul prefect al Bucureștiului.

Exemplul cel mai bun este legat de măsurile privind diminuarea efectelor pandemiei, unde declarațiile de mai jos ale noului primar general arată semnele unei bune colaborări primar-prefect.

Nicuşor Dan a vorbit miercuri, la prezentarea bilanţului la 20 de zile de mandat despre contractul semnat pentru finanţarea modernizării reţelei de termoficare în valoare de 300 milioane euro şi a amintit despre suma de 200 milioane euro care va veni din partea Guvernului pentru ca lucrările să poată fi demarate în primăvara anului viitor.

”Am detaşat 200 de persoane de la administraţia spitalelor către DSP, am organizat la Arena Naţională 270 de posturi, plus studenţi de la Facultatea de Medicină Carol Davila. Au contribuit foarte mult STS şi Instituţia Prefectului (n.r.- unde a fost instalat Traian Berbeceanu). În momentul acesta nu mai există întârzieri în ceea ce priveşte anchetele epidemiologice. Nu mai există probleme la Ambulanţa Ilfov. Au fost detaşate persoane la DSP Ilfov, care aveau probleme pe anchetele epidemiologice. Am semnat acorduri cu hoteluri pentru locuri de carantinare. O problemă ar fi paturile ATI”, a  spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan și Traian Berbeceanu fac un cuplu de temut pentru mafia din București

Primarul general a anunțat și o inițiativă inedită: consultarea șoferilor și a vatmanilor de tramvai, pentru a afla direct de la ei care sunt problemele în trafic.

”Am identificat liniile pe care există aglomerări la orele de vârf şi intervalele orare la care pasagerii nu poartă mască şi vom acţiona pe acele zone”, a spus Nicușor Dan, citat de News.ro.

”În ceea ce priveşte termia, vă aduc aminte de ce am spus în campanie – o să avem o iarnă dificilă. Ce putem face e să intervenim în cel mai scurt timp posibil la sutele de avarii care se vor întâmpla. Şi doi vom informa cetăţenii privind ce se întâmplă. O să vă arăt call center-ul infiinţat în interiorul primăriei. Tot pe termie am semnat acel contract de finanţare de 300 milioane euro şi avem promisiunea de la Guvern de încă 200 milioane euro pentru a începe lucrări de schimbare a reţelei principale de transport, din primăvară”, a declarat noul primar general.

”În ceea ce priveşte partea financiară, am găsit în conturi 4 milioane lei, 80 milioane poprire pe conturi şi nu a fost evident să plătim în jur de 10 noiembrie să plătim salariile, dar le-am plătit pentru primărie şi administraţiile din subordine. Datoriile primărie şi a instituţiilor din subordine sunt 3 miliarde de lei, datorii curente. De aici vin probleme – e o uriaşă problemă să vedem ce plătim mai întâi”, a mai spus Nicușor Dan, arătând cu cifre ce dezastru a lăsat Gabriela Firea în primul oraș al țării.

Doar un singur exemplu de jaf în epoca Firea: Compania Municipală Turistică

Conform buletin.de, publicație specializată în investigarea afacerilor dubioase făcute de autoritățile din București și din localitățile limitrofe, Compania Municipală Turistică a participat la câteva târguri internaționale, a înființat un Info Point și a făcut o pagină proastă de Internet, cu informații dedicate turiștilor străini care nu sunt traduse în engleză sau sunt traduse cu greșeli.

Gabriela Firea a aruncat banii doar pe imagine, lăsând Bucureștiul în criză totală

În primul an de funcționare (2017), compania făcută de Firea a primit de la buget 2,8 milioane de lei, dar a reușit să facă deja pierderi de 252.382 lei. Asta, deși n-a făcut nimic în afara unor achiziții directe și a avut 9 angajați, printre care directorul Ioan Ovidiu Santa.

Practic, s-au cheltuit 3 milioane de lei ca să se plătească salariile și să se cumpere mobilier și alte obiecte, și să se plătească facturi. Bani cheltuiți de dragul de a-i cheltui.

În timp ce obiectivul declarat al companiei este mărirea numărului de turiști care vizitează Bucureștiul anual de la 2 la 6 milioane, în realitate numărul acestora a scăzut în doar 3 ani de la 2.043.970 de turiști în 2017 la 2.038.858 în 2019.

Din cei 4,1 milioane de euro cheltuiți de această companie înființată de Firea, prea puțini s-au dus pe acțiuni concrete. 15.000 de euro pentru o cursă cu bărci la Londra, în Festivalul Tamisei, 25.000 de euro pentru două târguri internaționale la Varșovia și Barcelona.

Dar, cu toate acestea, deja la sfârșitul lui 2018 pierderile companiei municipale de turism crescuseră la 2,1 milioane de lei!

 

VEZI ŞI:

BREXIT dă de muncă românilor în vămi: ”Am găsit specialişti bine calificaţi şi la un preţ mai mic”

Spital cu 1.000 de locuri, gata în 5 luni, cu buget de 100 de milioane de euro

Birchall nu-i iartă pe ”dezertorii” legii: ”Statutul celor condamnați la închisoare plecați din țară este acela de fugar”

3 comments

Leave a reply