Preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui, şi preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, au anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că negocierile cu PNL pentru desemnarea unor candidaţi la primăriile de sector „au avansat”.
„Ce pot să vă spun este că lucrurile au avansat şi că avansează. Suntem optimişti că o să avem o reuşită şi capacitatea să avansăm o echipă cu care să facem campanie şi să spunem bucureştenilor: Da, cu oamenii aceştia vom face treabă şi vom schimba Bucureştiul”, a declarat Claudiu Năsui, citat de Agerpres.
Şi Vlad Voiculescu s-a declarat optimist în legătură cu negocierile purtate cu PNL pe această temă.
„La nivelul sectoarelor negocierile funcţionează în continuare. Mingea în acest moment este la PNL. Principiile noastre sunt cele pe care le-am spus şi am tot repetat. Aşteptăm şi suntem optimişti de data asta că, săptămâna viitoare, vă vom putea spune rezultatele acestor negocieri, rezultate care vor fi în folosul bucureştenilor. Dacă la sfârşit venim cu o echipă cu care să fim toţi mândri, după un compromis sau altul, cred că acesta este un lucru bun pentru fiecare dintre noi”, a afirmat Vlad Voiculescu.
Claudiu Năsui a precizat că negocierile cu PNL sunt foarte avansate şi pentru desemnarea unui candidat comun la Primăria din Galaţi, însă Alianţa USR PLUS nu-l va susţine niciodată pe Mihai Chirica pentru funcţia de primar al municipiului Iaşi.
Pe de altă parte, reprezentanţii USR PLUS au anunţat că au trimis un denunţ la DNA pentru abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei pe numele viceprimarului din Sectorul 2, Dan Cristian Popescu, susţinut de PNL pentru funcţia de primar al acestui sector.
Acuzaţiile îi vizează şi pe fostul şi actualul primar din Sectorul 2 al Capitalei, Neculai Onţanu şi Mihai Mugur Toader.
Astfel, Radu Mihaiu, candidat al Alianţei la funcţia de primar al Sectorului 2, a declarat că denunţul se referă la mai multe nereguli în contractele semnate de Primărie cu compania de salubritate Supercom SA, nereguli constatate într-o notă de control întocmită de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare.
Conform candidatului USR PLUS, concluziile acestei note sunt următoarele: pentru colectarea deşeurilor menajere, cuantumul sumelor nelegale plătite de Primăria Sectorului 2 către Supercom, în perioada 1 martie 2019 – 31 octombrie 2019, este de 10,2 milioane lei; pentru curăţenia căilor publice cuantumul sumelor nelegal contractate, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 octombrie 2019, este de 3,2 milioane lei; sumele convenite nelegal şi contractate suplimentar de către Primăria Sector 2 pentru activitatea de deszăpezire, în perioada iarna 2014/2015 şi iarna 2018/2019, sunt în cuantum de 9,5 milioane lei.
„Legea spune că actele adiţionale la contractul încheiat cu Supercom SA trebuie să fie aprobate de către Consiliul Local. 57 de astfel de acte au fost încheiate de Primăria Sector 2 fără aprobarea Consiliului Local. Neculai Onţanu, Mugur Mihai Toader şi Dan Cristian Popescu au încălcat legea, negociind cu Supercom tarife nelegale. Cei trei s-au substituit autorităţii deliberative a Sectorului 2 şi au negociat în spatele uşilor închise tarife nelegale din banii cetăţenilor”, a susţinut Radu Mihaiu.