
”Commando”-ul AUR: Șoșoacă-Diaconu-Simion-Teodosie
Efectul de ”platou” de care vorbesc specialiștii începe să ne arate primele semne bune pe terenul pandemiei, chiar dacă situația e încă departe de a fi foarte bună.
Cel mai dureros aspect ține de numărul mare al deceselor în 24 de ore și de ocuparea masivă a secțiilor de Terapie Intensivă, dar asta are legătură cu valul de mari infectări dinaintea primelor măsuri de izolare socială.
Însă poate cel mai grav aspect este că există grupuri antisociale care îndeamnă populația să se infecteze după cum s-a văzut în acțiunea pusă la cale de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu militanți ai partidului AUR; împreună au sabotat starea de alertă și măsurile de protecție anticoronavirus, punând și mai mult în pericol viața oamenilor nevinovați.
Dacă autoritățile ar intra mai dur în astfel de agenți COVID, șansele ca impactul pandemiei să scadă ar fi și mai mari.
Deocamdată, acești aliați ai coronavirusului iau în bătaie de joc eforturile medicilor, care sunt tot mai asaltați cu bolnavi.
Partea bună e că majoritatea populației respinge acest asalt al iresponsabililor, așa se explică scăderea ratei de pozitivare de la aproximativ 50% la sub 30%, pe datele de azi.
4.272 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a doar 14.588 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de peste 29%. Bilanțul a ajuns la 479.634, conform datelor transmise marți de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au decedat alte 199 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 1.259 de pacienți – un nou record.
Voi nu santeti Lumea libera ,voi santeti o gasca aservita frigurilor galbenei adica liberalilor si Iohanisului ! Lumea libera sant cei ci ii numiti ciuma rosie !