Vaticanul, implicat într-o misiune secretă de pace în Ucraina. Papa Francisc: „În aceste întâlniri nu am vorbit doar despre Scufița Roșie”

„Sunt dispus să fac tot ce trebuie făcut. O misiune este în curs acum, dar încă nu este publică. Când va fi cazul, o voi dezvălui. Cred că pacea se face întotdeauna prin deschiderea canalelor. Nu poţi ajunge niciodată la pace prin închidere. Nu este uşor”, a declarat Papa Francisc în avionul cu care s-a întors duminică din Ungaria la Vatican.
De asemenea, Suveranul Pontif a precizat că în timpul vizitei sale de trei zile la Budapesta a vorbit despre războiul din Ucraina cu premierul Viktor Orban și cu mitropolitul Hilarion, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse în capitala Ungariei. „În aceste întâlniri nu am vorbit doar despre Scufiţa Roşie. Am vorbit despre toate aceste lucruri. Toată lumea este interesată de drumul către pace”, a precizat Papa Francisc.
Premierul ucrainean Denis Șmîhal a discutat joi cu Papa, la Vatican, despre „formula de pace” propusă de președintele Volodimir Zelenski și a cerut, totodată, ajutor pentru repatierea copiilor ucraineni. Kievul estimează că aproape 19.500 de copii au fost duși în Rusia sau în Crimeea de la începutul invaziei, informează rfi.
„Sfântul Scaun este dispus să facă acest lucru (să ajute la repatrierea copiilor) pentru că este lucrul corect. Toate gesturile umane ajută, gesturile de cruzime nu ajută. Trebuie să facem tot ceea ce este omenește posibil”, a spus Papa Francisc duminică.
[…] Sursa lumealibera.ro […]