miercuri, august 17

USR: Bursele elevilor trebuie să rămână la Ministerul Educaţiei

0
99

USR a criticat, vineri, prevederile din proiectul legii învăţământului preuniversitar privind bursele, susţinând că ministrul Sorin Cîmpeanu ar încerca să facă „economii” la bugetul central prin „aruncarea” către şcoli a celei mai mari părţi a finanţării acestora.

Potrivit unui comunicat al USR, citat de agerpres, bursele acordate elevilor reprezintă un instrument al Ministerului Educaţiei, care trebuie gestionat la nivelul acestuia.

„Din cele patru tipuri de burse: de performanţă (pentru olimpici), de merit (pentru elevii care învaţă bine), de studiu (pentru elevii fără posibilităţi materiale care îşi dau silinţa) şi sociale (pentru elevii sever deprivaţi material), rămân la minister doar bursele pentru olimpici. Pentru bursele de performanţă şi cele sociale, şcolile vor fi lăsate să se descurce singure şi să aleagă pe cine exclud, prin criterii pe care le vor decide singure. Aceste tipuri de burse vor fi, deci, supuse unor condiţionări suplimentare, în funcţie de numărul cazurilor excepţionale, raportate la numărul total de elevi, deci în mod clar discriminatoriu, inechitabil, de la o şcoală la alta. Nici măcar nu mai primesc bursă toţi elevii aflaţi în situaţii speciale (de performanţă sau de sărăcie)”, se afirmă în comunicat.

Senatorul Ştefan Pălărie a declarat că, spre deosebire de alocaţia de minor, care este un drept universal constituţional, bursa este „un instrument al Ministerului Educaţiei, care ar trebui să fie gestionat la nivel de minister”.

„Prin burse se asigură nu doar premierea performanţei, unde oricum e grav să transferi o sumă de bani care să ajungă doar pentru cinci burse într-o clasă de performeri de nivel înalt, dar mai ales accesul la educaţie prin asigurarea echităţii şi integrării copiilor care vin din familii defavorizate. Or, dacă acordarea unui număr insuficient de burse de performanţă e o nedreptate, acordarea unui număr insuficient de burse sociale în şcoli cu elevi proveniţi în cvasitotalitate din comunităţi dezavantajate reprezintă un dezastru social. Pur şi simplu, măsura aceasta va ucide definitiv orice şansă a unor copii de a mai veni la şcoală. Într-o ţară europeană, în 2022, acest lucru este total inacceptabil”, a spus senatorul USR, citat în comunicat.

Potrivit USR, în cazul acordării burselor, ministrul Cîmpeanu interpretează în mod „toxic” principiul corect al descentralizării.

Dacă este o şcoală dintr-o zonă defavorizată, cu mulţi elevi săraci, ghinion. Primesc doar unii, până când se termină banii alocaţi. Dacă, în schimb, la o şcoală de top sunt mulţi elevi performanţi, nu primesc bursă toţi, ci doar unii. A primi sau a nu primi bursă nu va mai depinde de performanţa elevului, de circumstanţele sale individuale, ci de cele trei criterii ‘obiective’ promovate de ministrul Sorin Cîmpeanu: norocul de a te naşte în oraşul potrivit; norocul de a merge la şcoala potrivită; norocul ca şcoala să fie un bun administrator al resurselor”, se mai susţine în comunicat.

Leave a reply