miercuri, noiembrie 13

Un nou virus gripal, la porci! A fost descoperit tot în China și are denumirea G4 EA H1N1

0
1356

O nouă tulpină de virus gripal cu potențialul de a se transforma în pandemie a fost identificată în China de oamenii de știință. Tulpina a apărut recent și se manifestă la porci, dar poate infecta și oamenii, spun cercetătorii citați de BBC.

Aceștia sunt îngrijorați că virusul ar suferi noi mutații, astfel încât să poată trece cu ușurință de la o persoană la alta și să se răspândească la nivel global.

Cercetătorii spun că noua tulpină are „toate caracteristicile” pentru a se adapta să infecteze oamenii și trebuie să fie atent monitorizată.

Deoarece este vorba despre o tulpină nouă, imunitatea oamenilor ar putea fi scăzută față de agentul patogen sau ar putea lipsi de tot.

O nouă tulpină gripală agresivă se numără printre principalele amenințări pe care le urmăresc specialiștii. Aceasta, în condițiile în care întreaga lume luptă acum cu actuala pandemie de coronavirus.

Ultima pandemie de gripă a fost cea porcină din 2009, care a izbucnit în Mexic. Acest virus, numit A / H1N1pdm09, a fost inclus între timp în vaccinul antigripal.

Noua tulpină de gripă identificată în China este asemănătoare gripei porcine din 2009, dar cu unele mutații noi.

Până în prezent, aceasta nu a reprezentat o amenințare semnificativă, dar profesorul Kin-Chow Chang de la Universitatea Nottingham din Marea Britanie și colegii săi, care au studiat-o, spun că tulpina trebuie monitorizată.

Virusul, pe care cercetătorii îl numesc G4 EA H1N1, se poate dezvolta și se poate înmulți în celulele din căile respiratorii umane. Ei au găsit dovezi ale unor infectări recente la persoane care au lucrat în abatoare și fermele de porci din China.

Vaccinurile antigripale nu par să protejeze împotriva acestei tulpini, deși ar putea fi adaptate în caz de nevoie.

Acum suntem distrași de coronavirus – și pe bună dreptate. Dar nu trebuie să pierdem din vedere noii viruși potențial periculoși”, a spus Kin-Chow Chang.

Deși acest nou virus nu este o problemă imediată, profesorul spune că nu trebuie ignorat.

 

Leave a reply