sâmbătă, ianuarie 18

ULTIMA ORĂ. Salvați ce mai puteți salva între orele 20.00-21.00! Orban: ”Nu trebuie să repetăm greșeala din 2016!”

0
2118
Premierul Ludovic Orban a lansat pe Facebook un apel pentru participarea la vot, avertizând că absenteismul poate crea probleme de legitimitate. Apelul lui Orban, care este și președintele PNL, vine pe fondul unei participări la vot extrem de scăzute, de doar 30,7% la ora 19.45.
Postarea integrală a lui Ludovic Orban:
”Dragi români, în urmă cu patru ani, prezența scăzută la vot a generat un Parlament cu un deficit considerabil de legitimitate. Un Parlament care a subminat statul de drept și instituțiile democratice. Un Parlament care a deteriorat imaginea României la nivel internațional. Un Parlament care a produs guverne împotriva cărora s-a ieșit în stradă. Un Parlament care a dus țara din criză în criză și a lăsat-o vulnerabilă în fața pandemiei.
Dragi români, nu trebuie să repetăm greșeala din 2016, atunci când peste 60% dintre cetățenii cu drept de vot nu au participat la alegeri. Următorul Parlament trebuie să fie unul reprezentativ pentru secțiuni cât mai largi din societate. Iar acest lucru nu va fi posibil fără o participare mai numeroasă la vot din partea dumneavoastră.
Dragi români, mai sunt peste trei ore până la închiderea secțiilor, timp suficient pentru a vă exprima dreptul fundamental de a vota. Vor urma patru ani fără alegeri. Patru ani în care este mai important ca niciodată să avem un Parlament responsabil și un Guvern competent la conducerea României. Avem de valorificat oportunități fără precedent în istoria noastră recentă. Nu ratați șansa de a decide viitorul României.
Votul dumneavoastră de astăzi va face diferența dintre o Românie respectată la nivel internațional și una izolată. Dintre o Românie care își respectă cetățenii și una care îi alungă peste hotare. Dintre o Românie dezvoltată, modernă și încrezătoare în forțele sale și una coruptă, săracă și lipsită de perspectivă”.

31,11% este prezență la vot cu doar o oră înainte de închiderea urnelor. În 2016, la aceeași oră, se înregistra 38,65%, iar la alegerile locale din 2020, 44,54%.

Liderii USR, apel disperat pentru a salva finalul alegerilor

Președintele USR București și colega lui Cristina Prună au lansat un apel disperat pentru ca românii ce nu votaseră până la ora 17.00 să facă un efort și să meargă la urne.
Văzând însă că situația prezenței la vot nu se îmbunătățește vizibil, liderul USR a revenit cu un mesaj video de astă dată, în care spune tranșant:
”Ieșiți la vot! De orele care au mai rămas depinde viitorul acestei țări. România va avea legile pe care i le face Parlamentul, iar Parlamentul îl votați dumneavoastră. Pentru asta au murit mulți oameni în decembrie 89: ca să nu mai fim sub jugul unei tiranii, ale unei Securități sau a unui Partid Comunist”, a spus Claudiu Năsui.
Alături de el, Cristina Prună, candidat și ea pe listele USRPLUS, a insistat: ”Dacă nu mai vreți să vedeți acele imagini din Parlament, tot felul de legi date cu dedicație, trebuie să votați. Doar astăzi aveți șansa de a schimba asta, pentru următorii 4 ani”.

AUR, partidul susținut de Moscova din umbră, ajuta de români!

Urletele lui Vadim l-au inspirat pe George Simion, un personaj obscur, finanțat din surse la fel de obscure și promovat intens de propaganda rusă

Prezența redusă la vot a permis formațiunilor extremiste sau a celor cu nuclee dure să puncte la vot.

Ceea ce LUMEALIBERA.ro a anunțat deja în exclusivitate zilele trecute e pe cale să se întâmple: partidul rusofililor de la AUR (zis și ”Alianța Unirii cu Rusia”) este cu un picior în viitorul Parlament.

Trist este că românii au ajuns să parieze pe o forță politică antieuropeană, creată special pentru a destabiliza țara din interior, acesta fiind obiectul anunțat oficial de liderii de la Kremlin în frunte cu Vladimir Putin pentru țările considerate inamicele Rusiei, deci și pentru România.

Iată că, deși românii au suferit enorm de foame și de frig din cauza fostei Uniuni Sovietice, unii dintre ei mai vor o dată!

Marius Pieleanu, sociologul PSD, a anunțat ”codat” că AUR va intra în viitorul legislativ.

Marius Pieleanu, om de casă al Antenei 3, fericit să-i dea ”puiului PSD” condus de George Simion vestea cea mare

„Astăzi se naște un nou partid. Nu avem siguranța că el va fi reprezentat în Parlament, dar este un partid conservator creștin și care adună dacă vreți rezidual oameni care sunt nemultumiți de actuala elită politică”, a declarat Pieleanu la Antena 3, fără a nominaliza partidul lui George Simion și al Dianei Șoșoacă.

Informația privind accederea AUR în Parlament a fost dată inițial pe surse de ziariștii de la Podul, care citau sondajele făcute de liberali la ieșirea de la urne.

”Potrivit numărătorii paralele a liberalilor, la ora 12.00 PSD conducea detașat, situându-se cu nu mai puțin de 5 procente în fața PNL. Este cunoscut că nucleul dur al PSD votează la primele ore, iar criza Covid a cauzat o prezență scăzută la urne.

PNL ocupă locul a doilea în acest clasament temporar. De remarcat că liderii liberali lansează mesaje mobilizatoare și apeluri în care îndeamnă alegătorii să iasă la urne.

USR-PLUS se situează pe cea de-a treia poziție, dar la o distanță considerabilă în urma PNL. Dacă absenteismul se va confirma și Diaspora nu se va mobiliza exemplar, scorul USR-PLUS va avea de suferit.

De-a dreptul sinistru este că, la prânz, scorul AUR era unul peste așteptări, de 6%, ceea ce ar putea avea urmări halucinante”, scriu jurnaliștii de la Podul, într-un articol exclusiv.

Diaspora, ca de obicei a fost la înălțime

Românii din diaspora îi vor alege pe cei patru deputați și doi senatori care îi vor reprezenta în noul parlament, un număr considerat de mulți ca insuficient raportat la amploarea comunităților de români aflate în străinătate.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, ORA 18.00 Peste 222.000 de cetăţeni români au votat în străinătate, până duminică, în jurul orei 18.00, pentru reprezentanţii lor în viitorul Legislativ din România, potrivit Agerpres.

Potrivit site-ului Autorităţii Electorale Permanente, 21.329 dintre aceste voturi au fost exprimate prin corespondenţă.

În Spania, ţara cu una dintre cele mai mari comunităţi de români din străinătate, au fost organizate 140 de secţii de votare, în care şi-au exprimat opţiunile electorale peste 26.000 de alegători.

În Italia, unde au fost organizate 137 de secţii, au votat peste 41.000 de români, iar în Marea Britanie, aproximativ 23.000. În Germania au votat aproximativ 26.000 de români, iar în Franţa, aproape 10.000. De asemenea, în Republica Moldova au votat aproximativ 34.000 de români.

Leave a reply