sâmbătă, februarie 15

UK, SUA și Canada acuză Rusia că a încercat să fure date despre vaccinul anti-COVID 19!

0
1033

Guvernul Boris Johnson a lansat joi un atac dur împotriva Rusiei lui Vladimir Putin, dar nu este singurul care arată cu degetul înspre Moscova.

Regatul Unit, Statele Unite și Canada au emis o declarație comună în care acuză pe spionii ruși că încearcă să uzurpeze proprietatea intelectuală din laboratoarele și universitățile care lucrează la dezvoltarea unui vaccin contra coronavirusului.

Cabinetul premierului Boris Johnson din Downing Street are și certitudinea „aproape absolută” că o interferență rusă a avut loc și în campania electorală generală din 2019, din Marea Britanie, notează BBC.

„Este complet inacceptabil faptul că serviciile de informații din Rusia îi vizează pe cei care încearcă să combată pandemia coronavirusului. Marea Britanie va răspunde în continuare la aceste ciber-atacuri și va colabora cu aliații săi pentru a-i aduce pe cei responsabili pentru aceste acte în justiție”, a declarat ministrul britanic de externe, Dominic Raab.

Guvernul britanic acuză grupul cunoscut sub numele de APT29„parte a spionajului rus cu o certitudine de 95%”, că a lansat o serie de atacuri cibernetice, începând din februarie, care vizează stabilimentele unde se efectuează cercetări asupra unui posibil vaccin împotriva Covid-19.

Din câte se pare, atât Universitatea Oxford, cât și Imperial College London au făcut parte din obiectivele supuse atacului.

Centrul Național pentru Ciber-securitate din Regatul UNit al Marii Britanii nu a dorit să dezvăluie numărul specific de atacuri sau dacă ele au avut succes, dar indică faptul că acțiunea a avut ca scop mai mult obținerea de informații cu privire la evoluția investigațiilor decât la boicotarea lucrărilor.

La rândul său, ministrul Dominic Raab a dezvăluit că Guvernul a lansat noi investigații cu privire la ingerința „actorilor ruși” în campania alegerilor generale din 2019.

George Simion, liderul grupării Alianţa pentru Unitatea Românilor (AUR), a făcut şi el jocul Rusiei în Piaţa Victoriei

Raab îi acuză pe ruși că au scăpat documente confidențiale despre negocierile comerciale dintre Regatul Unit și Statele Unite.

O parte din aceste informații au ajuns pe internet și au fost folosite ca armă electorală de opoziția laburistă, la alegerile parlamentare de anul trecut din Marea Britanie, acuză oficialul britanic.

Rusia a declanșat în ultimii ani un război hibrid menit să distrugă forța Occidentului. Prima victimă a fost Crimeea, regiune din Ucraina invadată de Rusia.

A urmat estul Ucrainei, unde și acum este încleștare de forțe între paramilitarii pro-ruși și naționaliștii din bazinul Donețk.

Kremlinul a intervenit și în alegerile din SUA, prin atacul informatic împotriva lui Hillary Clinton, contracandidata actualului președinte, ajutându-l indirect pe Donald Trump să câștige cursa pentru Casa Albă.

Iar, recent, UE a identificat Rusia drept sursă a unui atac concertat cu știri false pe tema pandemiei coronavirus, menit să relativizeze pericolul COVID 19.

Campania a reușit să destabilizeze inițial Europa, dar Bruxelles-ul a reacționat și a anihilat bombardamentul cu fake news rusesc.

România este singura țară din Europa în care manipularea a avut efect în rândul unei părți însemnate a populației, ceea ce are consecințe dramatice: țara a devenit prima din UE ca număr de cazuri noi, iar bilanțul victimelor SARS-CoV-2 crește de la zi la zi.

Leave a reply