Ucraina-ALERTĂ: Ne paște un nou dezastru la Cernobîl?

0
275

Alimentarea electrică a centralei nucleare de la Cernobîl şi a echipamentelor sale de securitate este complet tăiată din cauza acţiunilor militare ruse, a anunţat miercuri operatorul ucrainean Ukrenergo, potrivit AFP, citată de agerpres.ro.

Centrala de la Cernobîl, aflată în 1986 la originea celei mai grave catastrofe nucleare, „a fost complet deconectată de la reţeaua electrică din cauza acţiunilor militare ale ocupantului rus”, a scris Ukrenergo pe pagina sa de Facebook, precizând că nu mai există alimentare electrică.


Compania nucleară ucraineană Energoatom a transmis la rândul său miercuri că ar putea fi eliberate substanţe radioactive de la Cernobîl din cauză că nu mai poate răci combustibilul nuclear folosit după ce alimentarea cu electricitate a centralei a fost afectată, potrivit Reuters.

Lucrările pentru repararea conexiunii şi restabilirea alimentării cu electricitate a centralei, care este ocupată de trupe ruse, nu au fost posibile din cauza luptelor în derulare, a precizat Energoatom.

Ministrul ucrainean al Energiei, Herman Haluşcenko, a declarat că autorităţile nu ştiu nivelul radiaţiilor de la Cernobîl, din cauză că nu pot afla ce se întâmplă acolo în contextul în care centrala este sub controlul trupelor ruse.

Leave a reply