Turcan: „PNL realizează a treia majorare a pensiilor din ultimii ani”

0
200

Raluca Turcan, vicepreședinte al PNL, subliniază că liberalii sunt la a treia mărire „semnificativă” a pensiilor din ultimii ani și avertizează Ministerul Muncii faptul că nu trebuie să uite de reforma pensiilor speciale.

„Majorarea pensiilor nu este nici cu 6,2%, nici cu 10% și nici diferențiată și inechitabilă! Punctul de pensie va crește cu 12,5% de la 1 ianuarie. Este a treia majorare semnificativă a pensiilor pe care PNL o realizează în ultimii 3 ani, după majorarea cu 14% în septembrie 2020 și cea cu 10% din ianuarie 2022. Decizia de ieri a coaliției este un pas important înainte. Apreciez faptul că în anul 2023 vor fi acordate ajutoare țintite, respectându-se principiile după care acestea au fost create în mandatul meu, adică exclusiv persoanelor cu venituri mici și nu de-a valma, oricui, așa cum vehiculau unii și alții”, precizează Raluca Turcan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Mă bucur că nu au fost uitate nici măsurile de sprijin pentru persoanele cu handicap, care vor primi cea de-a 13-a indemnizație și nici indemnizațiile pentru veteranii și văduvele de război, care vor crește cu cca. 30%”, a mai punctat fosta ministră a Muncii.

Raluca Turcan nu i-a uitat nici pe colegii de guvernare în ceea ce privește reformele care ar trebui făcute în domeniu. „Este bine când Dumnezeu le dă unora mintea cea de pe urmă, deși, de vreo două luni de zile au băgat panică, în mod nejustificat, în milioane de pensionari. S-a invocat, incorect, că majorarea nu este posibilă pentru că depășim plafonul de 9,4% din PIB sau că pensiile contributive ajung la cuantumuri de zeci de mii de lei și că trebuie o majorare diferențiată. În final, adevărul a ieșit la suprafață! Se poate, nu depășim 9,4% din PIB, iar pensiile de zeci de mii de lei nu sunt cele care rezultă din contributivitate!”, mai arată reprezentanta PNL, scrie adevarul.

Leave a reply