sâmbătă, februarie 15

Trump mulțumește susţinătorilor adunați în afara spitalului: „Sunt pe punctul de a face o mică vizită surpriză”

2
868

Preşedintele american Donald Trump a părăsit pentru scurt timp spitalul militar Walter Reed din Bethesda, în apropiere de Washington, unde a fost internat vineri pentru a se tratat de COVID-19, pentru a-şi saluta susţinătorii adunaţi în apropiere, informează AFP.

Liderul de la Casa Albă purta mască şi a fost filmat într-un SUV negru, în care se mai aflau cel puţin alte două persoane. Preşedintele şi-a salutat din maşină susţinătorii şi s-a întors la spital, relatează agerpres.ro.

VIDEO: Preşedintele îşi salută susţinătorii.

Într-o declarație, secretarul de presă adjunct al Casei Albe, Judd Deere a spus: „Au fost luate măsuri de precauție potrivite în privinţa acestei mișcări pentru a-l proteja pe președinte și pe toți cei care îl susțin, inclusiv PPE”.

Într-un clip video postat pe Twitter, înregistrat anterior, Donald Trump a anunţat că urmează să facă o vizită surpriză, menţionându-i pe „mari patrioţi din stradă”.

Am învăţat multe despre COVID, am învăţat experimentând eu însumi, este şcoala vieţii„, a mai spus el în mesajul video.

Nu este ce citim în cărţi, înţeleg asta şi este ceva foarte interesant„, a adăugat preşedintele Trump, testat pozitiv pentru COVID-19 joi seară.

„Cred că voi face o mică surpriză marilor patrioţi care sunt în stradă”, a adăugat el.”Sunt acolo de mult timp, au steaguri Trump şi adoră ţara noastră”.

VEZI ŞI:

Rusia își freacă mâinile: are patru noi ”agenți COVID” în România, vedete la TV

Povestea primarului român din orașul german unde au filmat George Clooney, Matt Damon sau Cate Blanchett

Experiment în Germania: se poate trăi cu 1.200 de euro lunar peste limita sărăciei?

2 comments

Leave a reply