sâmbătă, ianuarie 18

Trump se întâlnește cu liderul republican al Congresului SUA, Kevin McCarthy, și recâștigă putere. Anterior acesta recunoscuse că Trump este responsabil pentru atacul din 6 ianuarie asupra Congresului

Cu toate acestea, dacă Trump va fi condamnat la Senat în procesul său de punere sub acuzare din februarie, partidul ar fi grav slăbit în aspirațiile sale de a smulge controlul asupra Congresului de la democrați
0
916

Fostul președinte Donald Trump s-a întâlnit joi în Florida cu liderul minorității opoziției din Camera Reprezentanților Statelor Unite, Kevin McCarthy. Recuperarea Camerei Reprezentanților în 2022 a fost subiectul principal al discuției, care a avut loc la clubul Trump Mar a Lago din Palm Beach, potrivit unui comunicat furnizat de Save America, un comitet de acțiune politică legat de magnat.

 

„Popularitatea președintelui Trump nu a fost niciodată mai evidențiată decât acum”, a spus McCarthy, care a încurajat afirmațiile despre presupuse fraude electorale ale lui Trump, dar care s-a distanțat de fostul președinte  după ce acesta a fost acuzat că ar fi incitat la asalt, la Capitol, pe 6 ianuarie.

McCarthuy  declarase că Joe Biden a fost câștigătorul alegerilor din noiembrie, dar și, ulterior, faptul că Trump „este responsabil pentru atacul (6 ianuarie) asupra Congresului”.

Dar joi a apărut din nou alături de Trump

Amândoi au fost imortalizați zâmbind într-o fotografie făcută într-o cameră decorată precum ar fi intr-un palat european.

„Președintele Trump s-a angajat să ajute republicanii să câștige în Cameră și Senat în 2022”, a spus McCarthy într-o declarație, atacând și pe democrați pentru „acuzarea unui președinte care acum este doar <cetățean privat>”.

„O mișcare conservatoare unită va întări legăturile cetățenilor noștri și va apăra libertățile pe care a fost întemeiată țara noastră”, a adăugat el.

 

Reprezentantul democratic Katherine Clark și-a exprimat surpriza că McCarthy s-a alăturat lui Trump după asaltul „sedițios” de pe Capitol Hill.

După ce a fost acuzat pentru a doua oară în Congres, ceva fără precedent pentru un președinte american, nu era clar câtă influență politică ar păstra Trump părăsind Casa Albă.

După ce au fost publicate sondaje care dezvăluie sprijinul larg pe care îl primește Trump în cadrul partidului, numeroși lideri republicani au afirmat că vor rămâne pe orbita fostului președinte sau cel puțin nu vor rupe public cu el.

Cu toate acestea, dacă Trump va fi condamnat la Senat în procesul său de punere sub acuzare din februarie, partidul ar fi grav slăbit în aspirațiile sale de a smulge controlul asupra Congresului de la democrați.

„În partid aveți aripa lui Trump, care vrea să-i curățe pe cei care au luat poziție la minciunile președintelui, și aveți aripa de „establishment”, care vrea să-i epureze pe susținătorii lui Trump”, a declarat pentru MSNBC fostul congresman republican, Carlos Curbelo, care a devenit un critic deschis al lui Trump în urma pierderii din nou a alegerii sale în Camera din 2018.

 

„În acest moment, este clar că aripa lui Trump este dominantă”

Democrații caută să-l inhibe pe toate căile pe Trump, pentru a-i bloca posibila candidatură la alegerile prezidențiale din 2024 și, având în vedere probabilitatea redusă a unei condamnări la punerea sub acuzare, caută un mecanism care să-l reducă la tăcere, elaborând o „rezoluție de cenzură”.

„Am  întreprins ceva. Nu l-am prezentat încă, pentru că încerc să văd ce idei au ceilalți despre ce ar trebui să spună textul„, a declarat senatorul democrat Tim Kaine reporterilor aflați la Congres.

Dar sper că pot găsi „un consens” și care să poată constitui o alternativă”.

Prominent Republican Senator Susan Collins Is Refusing to Support Dona | Glamour

Foto: Glamour. Senatorii republicani, Susan Collins și Tim Kaine

Kaine, din Virginia, ar lucra la această problemă cu republicana Susan Collins, care reprezintă statul Maine, în Senatul SUA. „Cred că este destul de evident că prin votul [de marți] este foarte puțin probabil ca (fostul) președinte să fie condamnat. Doar faceți calculele…”, a conchis Collins.

Leave a reply