Caznele lui Donald Trump de a demonstra că alegerile au fost fraudate în SUA n-au rămas fără urmări: presate de actualul președinte în funcție, autoritățile americane au scormonit disperate după dovezi și, la final, le-au găsit: alegerile au fost fraudate în SUA!
Dar vinovații prinși sunt exact cei care au votat cu Trump, nu cu rivalul său democrat!
O lovitură mai mare nici că se putea pentru (încă) liderul de la Casa Albă, care le-ar fi cerut consilierilor săi, pe ultima sută de metri, să declare legea marțială și să accepte scoaterea Armatei pe străzi pentru anularea victoriei zdrobitoare a lui Joe Biden – caz unic în istoria Americii.
Oficialii electorali americani au descoperit, într-un final, primul caz de fraudă la alegerile din Statele Unite în statul Pennsylvania, însă el nu este un motiv prea mare de bucurie pentru președintele american în exercițiu – un votant republican din comitatul Delaware a votat pentru Trump în numele mamei sale decedate, relatează Business Insider.
Bruce Bartman a fost pus sub acuzare pentru fraudă electorală și sperjur după ce s-a înregistrat de trei ori ca votant, în numele său, al mamei sale și a soacrei sale, ambele decedate, pentru a vota de trei ori cu Donald Trump în Pennsylvania.
Procurorul districtual din comitatul Delaware a anunțat acuzațiile aduse împotriva sa într-un comunicat de presă emis luni. În vârstă de 70 de ani, bărbatul ar putea să fie condamnat la 19 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.
„Acesta este primul și singurul caz cunoscut în care o persoană decedată votează în țara noastră, fără să luăm în considerare teoriile conspirației. Cercetarea rapidă a acestui caz arată că autoritățile vor continua să respecte legea și să cerceteze atunci când primesc dovezi clare că o fraudă a avut loc”, a declarat procurorul general din Delaware County, citat de Digi 24.
El a folosit Numărul de Securitate Socială al soacrei sale, însă sistemul l-a marcat ca aparținând unei persoane decedate. Oficialii statului au trimis apoi o scrisoare adresată femeii pentru a confirma că aceasta este, într-adevăr, în viață și că poate să voteze.
Bartman a completat apoi și formularul respectiv în numele femeii decedate, însă nu a mai solicitat procedura de vot în absență pentru ea.
În schimb, încercarea a funcționat în ce privește votul în numele mamei sale, el reușind să îl voteze pe Donald Trump a doua oară, în numele acesteia.
Avocatul bărbatului spune că acesta și-a recunoscut fapta și își asuma responsabilitatea pentru fapta sa – „Din cauza frustrării politice, a ales să facă o prostie pe care o regretă foarte mult”.
De când a fost declarat învins categoric în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, Donald Trump a afirmat în nenumărate rânduri, în mod fals și fără să prezinte nici măcar o SINGURĂ dovadă, că alegerile au fost fraudate.
De atunci, toate procesele și contestațiile sale în instanță au eșuat, inclusiv la Curtea Supremă a Statelor Unite, unde inclusiv judecătorii numiți de el au votat împotriva lui.
Departamentul de Justiție, aflat în subordinea sa directă, a negat tranșant existența vreunei fraude și a confirmat că alegerile ele au fost ”cele mai sigure din istorie”. În acțiuni fără precedent, demne de paranoia, Trump și-a concediat sau forțat să demisioneze toți subalternii care au negat public că alegerile au fost câștigate de Biden.
Joe Biden a fost confirmat oficial președintele SUA, în Colegiul Electoral, cu scorul final de 306 de voturi față de 232 ale lui Trump.
Grațiază pe capete toată pegra infracțională americană!
Casa Albă a publicat miercuri seara o listă de aproape 30 de graţieri şi alte măsuri de clemenţă, între beneficiari numărându-se fostul său director de campanie din 2016 Paul Manafort şi fostul său consilier Roger Stone, amândoi vizaţi în ancheta privind ingerinţa rusă în alegerile prezidenţiale de acum patru ani.
„Cuvintele nu sunt de-ajuns pentru a ne exprima deplina recunoştinţă”, a scris ulterior pe Twitter Manafort, condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru diverse fraude depistate în marja anchetei privind ingerinţa rusă şi care din mai îşi ispăşeşte pedeapsa la domiciliu, având în vedere pandemia.
În ce-l priveşte pe Roger Stone, condamnat la trei ani de închisoare pentru că a minţit Congresul şi pentru că a încercat să influenţeze martori în ancheta privind interferenţa rusă, Trump i-a comutat deja pedeapsa în iulie, iar graţierea de miercuri îi şterge condamnarea din cazier.
Pe noua listă de graţieri figurează şi cuscrul lui, tatăl lui Jared Kushner, acesta din urmă fiind ginerele şi consilierul lui Trump. Magnatul imobiliar Charles Kushner a fost condamnat în 2004 la doi ani de închisoare pentru fraudă fiscală, iar, la fel ca în cazul lui Stone, graţierea îi şterge această condamnare din cazier.
Între cei graţiaţi se numără și fostul consilier diplomatic al campaniei din 2016 George Papadopoulos, care a recunoscut că a minţit poliţia federală FBI în ce priveşte contactele sale cu un intermediar care promisese să-l pună în legătură cu responsabili ruşi.
Graţierea lui Papadopoulos, care a stat 12 zile la închisoare, ulterior fiind eliberat condiţionat, „corectează răul făcut multor oameni de către (procurorul special Robert) Mueller”, a menţionat Casa Albă, cu referire la coordonatorul anchetei asupra interfenţelor ruse, care după doi ani de investigaţii nu a reuşit să stabilească existenţa unei înţelegeri între Moscova şi miliardarul republican.
Şi avocatul olandez Alex van der Zwaan, condamnat în legătură cu aceeaşi anchetă, a fost graţiat marţi de Trump.
Trump l-a graţiat deja la sfârşitul lui noiembrie pe fostul său consilier pentru securitate naţională Michael Flynn, condamnat tot în ancheta Mueller, denunţată în mod repetat de liderul de la Casa Albă drept vânătoare de vrăjitoare.
Au mai fost graţiaţi patru foşti angajaţi ai Blackwater, condamnaţi pentru moartea mai multor civili irakieni în 2007. Unul dintre ei, Nicholas Slatten, era condamnat la închisoare pe viaţă.
Cei patru agenţi de securitate, condamnaţi pentru moartea a 14 civili irakieni şi rănirea altor 17 într-un episod controversat survenit la Bagdad la 16 septembrie 2007, au susţinut că au deschis focul în legitimă apărare.
Trump a graţiat de asemenea doi foşti congresmeni republicani acuzaţi de infracţiuni financiare şi a redus sau anulat pedepsele altor persoane condamnate fără legătură cu politica.
Mandatul lui Trump se încheie la 20 ianuarie 2021.