miercuri, octombrie 21

”Trăiască Măria Sa, Marian Oprișan!” sau ”Adio, baroane-Portofel!”. Ce titlu va alege Vrancea?

0
464

Dacă nu s-ar fi născut, acest personaj de poveste tragi-comică trebuia inventat.

Se cheamă Marian Oprișan. Lumea i-a spus ”baronul PSD de Vrancea”. E și una, și alta. Sau nici una, nici alta. De fapt, ce contează că, marţi seara, la Focșani, și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea.


Nici nu mai știi câte a avut cel poreclit ”Portofel”, pentru acuzația, nedovedită, de a fi colecționat portmoneele altora, în tinerețe.

Liderul PSD Vrancea le-a mulţumit celor care au semnat pentru susţinerea candidaţilor PSD şi s-a declarat convins că majoritatea vrâncenilor îi susţin.

“Vreau să mulţumesc tuturor focşănenilor şi tuturor vrâncenilor care au semnat pentru susţinerea candidaturilor noastre. Cei de la PNL-USR nu fac altceva decât să mintă într-un mod ordinar. Au spus că elimină pensiile speciale, nu le-au eliminat, au spus că măresc pensiile oamenilor, nu le-au mărit, au spus că măresc alocaţiile copiilor, iată că nu le-au mărit. Au împrumutat 20 de miliarde de euro şi nimeni nu ştie unde sunt aceşti bani. Ba mai mult decât atât, în urma ultimului raport al Curţii de Conturi s-a demonstrat că în timpul pandemiei au furat cu nesimţire aceşti bani, cumpărând, aţi observat, o izoletă cu 17.000 de euro bucata”, a spus Marian Oprişan, citat de Agerpres.

Ce legătură există între frazele de mai sus și Vrancea? Niciuna.

Nu știe probabil nici el, dar știe sigur cum poate fi dezvoltată regiunea, dacă județul său nu mai contează: cică… se impune necesitatea unei strategii de dezvoltare pe următorii 30 de ani pentru Moldova!

“Ce trebuie să facă o guvernul, care păcăleşte Moldova de la 1859, trebuie să facă un program special, o strategie de dezvoltare pe 30 de ani, care să investească masiv în infrastructura din Moldova. Altfel, investitori şi dezvoltare nu vor exista în această zonă de o geografică”, a fost de părere Oprişan.

Printre proiectele pe care Marian Oprişan le-a promis vrâncenilor a fost şi noul spital judeţean.

Pe lângă celelalte 8 spitale regionale promise de același PSD, pe vremea lui Liviu Dragnea, în 2016, cel visat acum de ”Marean” la Vrancea e nimica toată.

De altfel, așa a trăit bine stăpânul de la Vrancea, din vremuri imemoriale, în politică: vorbind vrute și nevrute și interesant e că a găsit mereu fani dispuși să-i doneze voturi și taxe pentru bunăstarea averii sale politice, vizibile însă mai clar pe numele legendarei sale mame.

Întrebarea e simplă: i s-a terminat domnia lui Vodă-Oprișan? Sau la cum și-a plantat oamenii și interesele, inclusiv în interiorul Opoziției, are asigurat un nou mandat?

Oricum, cazul său va fi vedeta alegerilor din 27 septembrie. Dacă va fi ales din nou jupân peste Vrancea, poate să-și facă singur statuie. Va fi cel mai longeviv baron, care a supraviețuit tuturor schimbărilor și încercărilor, inclusiv DNA-ului.

Mazăre, Nicușor Constantinescu, Duicu, Cozma, Olguța, Dragnea, Buzatu sau Paul Stănescu? Aș! Aici vorbim de peștele cel mare, nu de plevușca de partid.

Să pregătim, așadar, titlurile! Ambele variante.

”Trăiască Măria Sa, Marian Oprișan!” sau ”Adio, baroane-Portofel!”

În Vrancea, e liniște de ceva vreme. Tot mai liniște. Vrâncenii au plecat masiv prin alte locuri, alte țări, alte regate, cu portofelele goale…

VEZI ŞI:

Orgia populismului la PSD: PNL și USR-PLUS, acuzate că există!

Leave a reply