Fostul președinte al României a postat pe pagina sa de socializare un text foarte dur la adresa a doi președinți de țară, din lumi opuse, care se comportă ca doi nebuni, nicidecum ca lideri de popoare ce așteaptă comportament normal de la cei aleși.
Traian Băsescu face o paralelă între Igor Dodon, președintele Moldovei (învins categoric de Maia Sandu, duminică) și Donald Trump, președintele SUA, care a luat-o complet razna după ce a pierdut alegerile la fel de categoric în fața democratului Joe Biden.
Asocierea pe care o face Băsescu între cei doi nu e lipsită de sens: ambii, deși conduc țări cu diferențe astronomice, nu recunosc înfrângerea în alegeri.
Dacă pentru Dodon e cumva de înțeles (Republica Moldova nu e țară democratică decât de nici 30 de ani), pentru Trump e cumplit ce face: își acuză țara de fraudă electorală, deși SUA sunt cea mai puternică democrație din lume, cu o vechime de secole; niciodată un președinte nu a pomenit vreun cuvânt despre fraudă electorală.
Nici nu avea de ce: America este un model în lume în materie de corectitudine electorală.
Din acest motiv, amintește Traian Băsescu, ce face Trump este umilirea Americii.
”Dodon şi Trump sau Trump şi Dodon
Preşedintele SUA Donald Trump şi Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon sunt doi preşedinţi în funcţie, incapabili să-şi accepte înfrângerea electorală, acuzând fraude imaginare în condiţiile în care, ca preşedinţi în funcţie, au avut obligaţia organizării unor alegeri corecte.
Pentru comunistul Igor Dodon, faptul că se comport la fel ca Donald Trump se constituie într-o scuză.
Pentru republicanul Donald Trump, faptul că se comportă la fel ca Igor Dodon este o umilire a Americii.”, scrie Traian Băsescu pe Facebook.
Trump umilește America, în timp ce Joe Biden e blocat să preia puterea. Victimele: americanii, care mor pe capete
Dar nebunia lui Trump – recunoscută, tardiv, de unii lideri republicani – devine și mai acută pe măsură ce trec zilele.
Liderul actual de la Casa Albă rămâne obsedat doar de acuzațiile de ”fraudă”, deși inclusiv propriii subalterni îl contrazic. De altfel, nimeni n-a produs până acum vreo dovadă de fraudă majoră, iar autoritățile statele au proclamat ”cele mai sigure alegri din istoria SUA”.
Două luni par suficiente însă pentru ca Trump să-i asigure viitorului președinte un început de mandat plin cu dezastre.
Pe măsură ce SUA depășește semnul tragic al unui sfert de milion de decese din cauza Covid-19, președintele său se bâlbâie în Casa Albă în legătură cu alegerile pe care le-a pierdut și obstrucționează efortul viitorului său succesor, Joe Biden, pentru a lupta împotriva pandemiei care se înrăutățește rapid.
Lui Trump i-a fost reamintit luni de președintele ales, Joe Biden, un fapt tragic: „Mai mulți oameni pot muri dacă nu ne coordonăm”.