duminică, septembrie 25

Toma Roman: „Isteria provocată de zvonul scumpirii carburantului arată cât de manipulabili sunt majoritatea românilor”

0
705

Concomitent, ea arată și cât de slabe sunt autoritățile statului în combaterea eficientă a zvonurilor lansate (de cele mai multe ori) de „entități obscure” cu interese (foarte) precise. 

 În contextul actual, al războiului din proximitatea granițelor țării, este destul de simplu de depistat, pentru cine chiar vrea să înțeleagă, care sunt aceste entități și ale cui interese le reprezintă. 

 Toate poziționările ale unor grupări politice românești, toate „interpretările” unor centre mediatice (inclusiv ale unor „postaci-patrioți” pe fb!) sunt, în contextul de care vorbim, tranșante – fie și în expresiile lor „subtile”, bazate pe „principiul biliardului – indicând „sursă” interesată. 

 Din păcate, din motive analizate și expuse de mulți analiști corecți, „publicul românesc” este  (în cea mai mare parte a lui) extrem de „naiv”, incapabil de judecați critice (de unde și preluarea „pe nemestecate” a unor informațîi „interpretate” de diverse „autorități” mai mult sau mai puțîn exotice!), predispus la reacțîi emoționale, urgențe și, aparent, „accidentale” .  

Ani de comunism, cu „educația” și propagandă lui insidioasă, nu și-au pierdut încă efectele, iar succesorii fostei „orânduiri” nu au făcut, practic, nimic pentru a le diminua.  

 

„Bulgărele de zăpadă”, declanșat de zvonul scumpirilor carburantului, a fost „îngroșat”, în consecință, de lipsa unei replici rapide a autoritățîi „oficiale”, fapt ce a întărit rolul „zvonerilor” și a accentuat neancrederea cetățenilor în conducătorii aleși, de altfel, chiar de ei.  

 

Nu încerc acum să întru într-o analiză a modului de funcționare a psihologiei colective a românilor, dar subliniez încă odată că interminabilele cozi de la benzinării (venite după cozile la „pașapoarte” și haosul facturilor la energie) demonstrează o neâncredere marcată a cetățenilor în stat (în conducătorii lui), perceput că o instituție opusă lor, că purtător al unor interese strict grupale și ale cărui „slăbiciuni” trebuie ezploatate în toate felurile. manipularea a avut că substrat ideea că, dacă statul nu îi apară pe cetățeni , ei trebuie să se apere singuri … fugind! 

 Nu am să deschid aici o lista a „zvonerilor” – semnificativă însă pentru că, în cazul celor mai mulți dintre ei, se cunosc din pozitionarile lor anterioare ale cui interese le reprezintă, desigur, contra unei plăti.  

Dar numesc cel puțîn un partid parlamentar care nu se sfiește a sfida pe față statul în numele unui „naționalism exacerbat” ce nu îi poate ascunde, totuși , „sponsorii”. 

 Uitați-va la declarațiile lui George Simion , „căpitanul” AUR-ului, și veți constată că „grijă lui pentru români” se concretizează în încercarea de demolare a structurilor funcționale ale statului (criticabile, e drept, din foarte multe perspective), încercare semnificativă într-un moment în care adevăratul interes național cere solidaritatea cetățenilor și rezistență la orice fel de „zvonuri” destabilizatoare. 

 Se știe că războiul real este precedat întotdeauna de un „război informațional”, prin care „coloana a cincea” a statului agresor își „fragilizeaza” dușmanii direcți sau potențiali. 

 „În termeni corecți, acțiunile grupărilor și ale indivizilor care se implică în astfel de „pregătiri ale terenului” pentru victoria forțelor ce se află în spatele lor se numește „trădare de țară„!”

 


Toma Roman este profesor universitar de sociologie la ASE, redactor-șef Formula AS.

Sursa: Cont Facebook Toma Roman

Foto: Sansanews

Surs

Leave a reply