Toma Roman: “Declarația lui George Simion este o provocare la care statul ar trebui să răspundă atât în comunicare, cât și în acțiune, ferm și decis”

0
683

Liderul AUR, George Simion, a declarat că actuală guvernare este ca “un sat fără câini”. A sugerat, altfel spus, că Administrația nu este capabilă să pună ordine în haos, că – în România – orice grupare de interes poate face orice vrea în derâderea legilor. Declarația poate părea surprinzătoare, știind de la cine vine. 

Toate manifestațiile împotriva reglementărilor sanitare din ultima vreme au fost instigate sau organizate de “partidul” pe care George Simion îl conduce.

Dezordinea de pe străzi, bătăile cu forțele de ordine, scandalurile xenofobe și lozincile aberante împotriva medicilor sunt produse sub îndrumarea directă a “activiștilor” AUR ( și a celor asociați “în spirit” cu ei ).

Primii care nu respectă legea – și care instigă la nerespectarea ei – sunt , așadar, indivizii din această grupare, stimulați “discret” de atitudinea “înțelegătoare” a psd-ului (care , că “partid responsabil” ar fi trebuit să condamne astfel de tulburări) și de oficinele unor puteri străine ( care au alte “obiective” , legate de slăbirea ue și de fragilizarea statului român ) .

Ce vrea, prin urmare, să sugereze, liderul “aur-it” acuzând guvernarea de moliciune în tratarea manifestațiilor stradale care au încălcat toate reglementările pentru asemenea acțiuni, inclusiv autorizațiile obținute de gruparea să ?

AUR, liderii săi – și, desigur, “sponsorii” lor din umbră – vor, pe de o parte să demonstreze incapacitatea actualei guvernări de a administra treburile statului și, pe de altă parte, urmăresc chiar să provoace haos, revolte “spontane” destabilizatoare, care ar duce la răsturnarea guvernării, la alegeri anticipate sau, eventual, chiar la preluarea “revoluționară” a puterii .

Prima direcție de acțiune este justificată – culmea ! – prin prudență și reținerea cu care autoritățile au tratat excesele manifestanților.

Scandal cu liderii AUR la comemorarea Revoluției de la Timișoara (VIDEO) | RFI Mobile

Foto: RFI

“Câinii” nu au acționat, ferm și decis la încălcările legii, ceea ce denotă, după George Simion, slăbiciune , lipsa de organizare, incompetența.

Atitudinea pașnică a acestor autorități, alături de resemnarea lor la depășirea “programată” de către manifestanți a deciziilor date de ele, a devenit pentru șeful aur pretextul “demonstrației” lui de justificare a cererii că, fiind incapabilă să păstreze ordinea, actuală putere să plece.

Cealaltă direcție, cea a unui răspuns dur al autorităților la provocări, și ea sugerată prin declarația lui George. Simion, indică intenția AUR de a caută confruntarea cu instituțiile specializate ale statului, atât prezumtiva “martirizare” a demonstrantilor în urmă represiunii, cât și posibilele excese ale forțelor de ordine devenind teme predilecte ale propagandei “aur-ite” .

Se știe că “partidul sărac”, AUR, dispune de un uriaș și agresiv aparat mediatic. Nu spun cine finanțează acest aparat, pentru că “sponsorii” săi sunt cunoscuți de toată lumea cât de cât informată.

Declarația lui George Simion dezvăluie însă, fără echivoc, intenția grupării de “a semăna vânt“. Ea este o provocare la care statul ar trebui răspundă atât în comunicare, cât și în acțiune, ferm și decis, arătând legea este lege și ea se aplică, fără excepție, tuturor.

Toma Roman este profesor universitar la ASE, București – specialitate sociologie, colaborator Voxpublica.ro, Lumea Liberă și editorialist la revista Formula AS.

Sursa: Toma Roman / Facebook


Leave a reply