Toma Roman: “Ce l-a împins pe premier la demiterea intempestivă a grupului de specialiști în reformarea sistemului sanitar adus de domnul Voiculescu și, mai ales, cine”

0
418

Scandalul politic generat de demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, și a competenței sale adjuncte, Andreea Moldovan, impune acut întrebarea: cui prodest? 

  Aceasta poate fi, desigur, nuanțată.

Care sunt motivele concrete ce au justificat decizia premierului? Sirul de “accidente” din sistemul sanitar, care s-au “concentrat” în ultima vreme poate constitui o justificare, dar orcine poate constata că ele sunt rezultatul unei “acumulări” care s-a “pregătit” de trei decenii. 


  Voiculescu a avut “ghinionul” de a gestiona sistemul exact în momentul când – “stimulat” de pandemie – acesta a dat în clocot. 

  Un astfel de “ghinion” se putea întâmpla însă oricărui ministru, toate sistemele administrative ale statului român fiind – prin grijă guvernanților de până acum – în stare de avarie. 

 

Ar fi dat afară, fără preaviz, domnul Cîţu vreun ministru, să zicem liberal, dacă “accidentele” se produceau pe domeniul lui? 

  Domnul Voiculescu a fost un comunicator slab, cu reacții întârziate și cu decizii care nu răspundeau imediat cauzelor fiecărui accident concret. Dar poate fi maniera de reacție atitudinală a membrului unei echipe, presupus unitare, un motiv pentru excluderea lui fără o atenționare prealabilă, fără o incecare firească de corijare a ei din partea ierarhiei? 

  O “echipă” presupune întotdeauna, dacă se vrea performanță, coordonare și omogenitate.

Domnul Cîţu , “căpitanul echipei” avea, evident, dreptul – în cazul de față și consfințit constituțional – de a cere schimbarea unui membru ce pare “în afară jocului”, dar un “căpitan” interesat de atingerea obiectivului echipei propune înlocuirea numai după ce se consultă cu ceilalți membrii ai acesteia și numai după ce are în vedere un înlocuitor mai performant, acceptat de ceilalți. 

  Premierul nu a procedat așa și întrebarea care se pune aici este de ce? În  plus, dacă “performanțele” lui Vlad Voiculescu erau slabe, premierul trebuia să le facă publice, justificând că ele împiedică atingerea obiectivului pentru care s-a constituit echipa. 

 Demiterea doamnei Moldovan, executant corect al deciziilor de reformă ale ministrului, devine în acest context cel puțîn stranie. 

Ce l-a împins pe premier la demiterea intempestivă a grupului de specialiști în reformarea sistemului sanitar adus de domnul Voiculescu și, mai ales, cine? 

  Modul în care a procedat și amploarea decapitării unui minister aflat în primul rând al confruntării cu pandemia, lasă loc de interpretări și, evident, și de suspiciuni. 

Nu accentuez pe constatarea că, pentru cei care l-au consiliat pe premier în privința modului în care a înfăptuit actul demiterii (o adevărată “lovitură fulgerătoare”), nu a existat nicio prevedere asupra consecințelor exterioare pentru “jocul echipei. 

  Demiterea intempestivă a dat ”muniție” psd-ului în critica programului reformist al guvernului și a întărit poziția agresivă a AUR-ului, care neagă nu numai pandemia, dar propune susținătorilor săi turbulenți și agresarea tuturor instituțiilor administrative ce aplică deciziile guvernamentale. 

  De ce, tocmai pentru că are dreptul constituțional de a demite orice ministru, nu și-a prevenit premierul colegii din echipa, făcând din înlocuirea domnului Voiculescu un act normal, acceptabil public, justificat prin necesitatea creșterii eficentei acesteia? 

  Lăsând deoparte faptul că actul a dus aproape la ruperea coaliției guvernamentale (și la ciclul incriminărilor reciproce progresive ce a urmat), manifestarea premierului – altfel un “tefnician” corect în meseria lui – sugerează o manipulare interesată, din spatele lui, în perspectiva congresului viitor al PNL-ului, prin care el și-ar afirma aspirația la sefie.

Cerând înlocuirea premierului, ca reacție la demiterea “în forță” a unui reprezentant al sau în guvern, USR-PLUS face astfel cărțile pentru liberalii deranjați de ascensiunea și afirmarea acestuia. 

Ipoteze legate de acțiunea neașteptată, fie ea și motivată corect din perspectiva să intimă, a premierului pot fi făcute la nesfârșit. 

Observația esențială este însă că ea destabilizează coaliția reformistă, semănând neîncredere între parteneri, încă înainte de trecerea concretă la aplicarea programului de restructurare administrativă radicală pe care ea la ales că program electoral comun. 

  De aici se pun întrebările concluzive: cine este interesat ca administrația românească să rămână în stadiul în care se află și desigur, dacă “mișcarea” reușește, care sunt consecințele ei pentru funcționarea în continuare a statului român? 

Nu voi trimite iarăși la “mitul fondator” al Meșterului Manole, care susține că, la români, nicio construcție nu poate fi dusă la capăt, dar voi încheia cu un banc din “Epoca de Aur”, ilustrativ pentru înghețarea în proiect a celor ce își propun să realizeze evoluția normală a țării. 

Tovarășul Popescu, activist PCR, este invitat la ședința de partid  să expună – după o “călătorie informativă” in Occident – posibilitatea instaurării ,acolo ,a socialismului. Tovarășul Popescu spune: “se poate, tovarăși, dar … e păcat !”.

 “Normalitatea” ar putea fi impusă și în România, dar… deși toți sunt de acord cu ea, prea mulți nu o vor!

 

Sursa & foto: cont facebook Toma Roman.

 

Domnul Toma Roman este profesor universitar la ASE, București – specialitate sociologie, colaborator Voxpublica.ro, Lumea Liberă și editorialist la revista Formula AS.

Leave a reply