miercuri, octombrie 27

SUCEAVA: Președintele Consiliului Județean a semnat Certificatul de Urbanism pentru tronsonul Suceava – Pașcani al Autostrăzii A7

1
85

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a anunțat că a semnat Certificatul de Urbanism pentru tronsonul Suceava – Pașcani al Autostrăzii A7, inclusiv pentru rețelele de utilități, aferent culoarului care traversează județul Suceava pe teritoriul administrativ al municipiului Suceava, orașelor Salcea, Dolhasca, Siret și al comunelor Fântânele, Udești, Verești și Dumbrăveni.

Documentația tehnică care va fi realizată de firmele care au câștigat licitația organizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va prezenta soluții cu privire la:


– stabilirea amplasamentului autostrăzii, respectiv coridorului de expropriere;

– soluția constructivă, respectiv caracteristicile tehnice, profil, structură, noduri, poduri, pasaje, viaducte;

– dotările autostrăzii, ceea ce înseamnă parcări, spații pentru servicii; – racordarea autostrăzii la rețelele de transport local;

– lucrări hidrotehnice, cum ar fi lucrări de protecție ale albiilor, amenajarea torenților;

– lucrări de consolidare a versanților, lucrări de drenaj;

– echiparea cu utilități: iluminat, alimentare cu energie electrică și apă, canalizare, telefonie, elemente de monitorizare;

– semnalizări și marcaje.

”Este încă un pas important pentru construcția viitoarei Autostrăzi A7, de la București la Siret, după ce acum două săptămâni a fost emis Certificatul de Urbanism și pentru tronsonul de la Suceava la Siret”, a spus președintele Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur a  mai solicitat conducerii CNAIR urgentarea elaborării documentațiilor pentru cele două tronsoane în regim de autostradă, cu finanțarea atât a proiectelor, cât şi a execuției din fonduri europene.

1 comment

Dă-i un răspuns lui Luca Anulează răspunsul