SUA: România scoasă de pe lista de supraveghere privind protejarea drepturilor de proprietate intelectuală

Guvernul României anunţă că SUA a scos România de pe lista de atenţionare privind protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, pentru prima oară după 25 de ani.
„Reprezentantul pentru Comerţ al Statelor Unite (United States Trade Representative – USTR), agenţia Guvernului SUA care se ocupă de relaţiile comerciale internaţionale, a publicat Raportul Special 301 pentru 2022, în care, pentru prima dată în peste 25 de ani, România este scoasă de pe ”Lista de Atenţionare” (Watch List), fiind astfel recunoscut formal că avem capacitatea de a depăşi limitele semnalate anterior în ce priveşte protejarea drepturilor de proprietate intelectuală”, transmite Guvernul României.
USTR identifică, prin Raportul Special 301, ţările care nu asigură o protecţie adecvată şi eficientă a drepturilor de proprietate intelectuală şi/ sau accesul corect şi echitabil pe piaţă pentru afacerile care se bazează pe protecţia proprietăţii intelectuale.
Raportul se publică anual începând din 1989. România s-a aflat pe ”Lista de Atenţionare” (Watch List) prima dată în 1995 şi, după 3 ani de observaţie, a intrat pe această Listă unde s-a regăsit în mod constant din 1999 până în 2021, fiind singurul stat membru UE pe Lista în referinţă, potrivit sursei citate.
Eliminarea României de pe Lista de Atenţionare din Raportul Special 301 reflectă recunoaşterea paşilor semnificativi pe care România i-a făcut în ultimul an pentru a îmbunătăţi protecţia şi aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi atenţia Guvernului României în eficientizarea acestui domeniu cu o contribuţie majoră la dezvoltarea economică şi socio-culturală a societăţii.
Leave a reply Anulează răspunsul
More News
-
Date oficiale. Fenomenul drogurilor, scăpat de sub control
27 octombrie 2022 -
Remaniere la Guvern
8 august 2022
Despre noi
Lumea Liberă este o publicaţie online care se adresează românilor din ţară şi de peste graniţe interesaţi de informaţie curată, pusă în contextul Europei şi al întregului mapamond. Vrem să fie utilă celor care vor să se ridice deasupra războaielor multe şi mărunte din ţară, aflaţi în căutarea unei perspective globale a noţiunii de a fi român. E un site creat de asemenea pentru mulţimea nevăzută a celor plecaţi să-şi câştige viaţa în străinătate – onorabila DIASPORA, care merită infinit mai multă atenţie.