Stroe, reacție la incidentele cu AUR: „Au încercat cu droguri, azi cu gloanțe”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, condamnă atitudinea AUR de miercuri, după ce șefa organizației de tineret a încercat să intre cu patru gloanțe în Parlament, iar în fața legislativului au organizat o manifestație, care a avut și momente cu violență.

„Am avertizat de nenumărate ori că AUR este un partid periculos, extremist, a cărui agendă este să promoveze ură și dezbinare. Azi asistăm la violențe la gardul Parlamentului, îmbrânceli cu jandarmii și încercări de a forța intrarea în Parlament. Nu sunt nici la prima încercare de introducere a obiectelor interzise în Parlament, acum câțiva ani au încercat cu droguri, azi cu gloanțe. Ce va urma, o mitralieră?  Consider că nu trebuie repetate greșelile din trecut, când derapajele de acest gen au fost tratate foarte relaxat, până au generat victime”, a afirmat Ionuț Stroe, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa de facebook.

AUR este locul unde și-au găsit refugiul politicieni violenți, care înțeleg să-și impună punctul de vedere în plenul Parlamentului prin îmbrânciri și amenințări și pentru care violența domestică este la ordinea zilei. Președintele acestui partid are interdicție de intrare în Republica Moldova, dar și în Ucraina și există suspiciuni clare că ar avea legături cu serviciile secrete ruse. Lucrurile sunt, cred eu, destul de clare. Asemenea comportamente nu își au locul în România pe care încercăm cu toții să o construim și este datoria noastră, a tuturor, să le taxăm”, a completat deputatul PNL.

Incident de securitate, miercuri dimineață, la Palatul Parlamentului. O colaboratoare a partidului AUR a încercat să intre în clădire cu patru gloanțe.

Camera Deputaților a anunțat că persoana care a încercat să intre cu gloanțe în Parlament este o colaboratoare a Grupului Parlamentar AUR din Camera Deputaților. „Referitor la incidentul din această dimineață, facem precizarea că persoana în cauză este colaboratoare a Grupului parlamentar AUR din Camera Deputaților. Conform procedurilor legale, persoana a fost condusă la Secția 17 de Poliție”, a anunțat miercuri biroul de comunicare al Camerei Deputaților.

Reacția AUR  a fost una de minimalizare a incidentului. „Incidentul de la Parlament, în care a fost implicată o colaboratoare a partidului, unul minor“ .

AUR cataloghează incidentul de securitate de la Parlament, unde o colaboratoare a formațiunii a încercat să intre având asupra ei mai multe gloanțe, drept unul minor și acuză o „manipulare scandaloasă”.

„Ne aflăm în fața unei manipulari scandaloase, luată dintr-un manual de manipulare și intoxicare a opiniei publice. În timp ce AUR, singurul partide de opoziţie din România, protestează cu privire la două legi antinaţionale, care sunt susținute de toare particele politice, PSD, PNL, UDMR şi USR, PSD scoate în faţă, cu posibila complicitate a autorităţilor, un incident minor. Cerem autorităţilor să lămurească imediat despre ce e vorba”, a transmis deputatul Dan Tănasa.

Leave a reply