sâmbătă, iulie 13

Stroe: ”PNL nu vrea să ia Ministerul Mediului. Scoaterea UDMR de la guvernare nu e pe agenda PNL”

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a negat marţi, la Digi 24 afirmaţiile privind intenţia PNL de a lua Ministerul Mediului de la UDMR, relatează News.ro.

Stroe a comentat varianta ieşirii de la guvernare invocată de reprezentanţi ai UDMR, spunând că nu înţelege de ce se încearcă crearea acestei teme şi a acestei false tensiuni şi de ce UDMR lansează mesaje prin intermediul presei. Totodată, el a precizat că scoaterea UDMR de la guvernare nu s-a aflat niciodată pe agenda PNL.

Liderul deputaţilor UDMR Csoma Botond a declarat luni, comentând posibilitatea ca PNL să preia Ministerul Mediului, deţinut de UDMR: ”Luăm în calcul şi varianta ieşirii de la guvernare”. La rândul său,titlarul portofocliului Tanczos Barna a afirmat marţi că este ministru pe o perioadă de patru ani, precizând că rotativa, în forma care a fost semnată, nu priveşte UDMR. El a menţionat că, până la sfârşitul acestei luni, vor fi lămurite toate aspectele neclare legate de rotativa guvernamentală.

”Pornim de la o teză falsă. PNL nu-şi doreşte a lua UDMR-ului această poziţie. Noi am spus-o foarte clar, ne dorim continuitate în ceea ce priveşte guvernarea, în actuala ecuaţie politică şi coaliţie. Pe cale de consecinţă, ne dorim UDMR alături şi vă spun sincer  că sub nicio formă şi pe nicio cale, nu li s-a cerut să cedeze vreun portofoliu.

Obiectivul tuturor, atenţie, al tuturor partidelor din această coaliţie, ar trebui să fie guvernarea şi stabilitatea ţării, în acest moment, nu cramponarea de anumite funcţii sau păstrarea cu orice preţ prin lansarea unor mesaje, gen celui pe care l-a făcut domnul Botond aseară”, a declarat Stroe la Digi 24, întrebat de ce vrea PNL să ia Ministerul Mediului.

El s-a referit la posibilitatea ieşirii de la guvernare invocată de liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond.

”Eu nu am detalii, apropo de ce spunea dânsul, cu retragerea de la guvernare. Nu ştiu să fi avut loc negocieri sau domnia sa să fi participat, şi bine ar fi să lămurească chestiunea aceasta, la vreo negociere, dar sincer vă spun, este o opinie personală, eu mă gândesc că poate fi şi o tactică a UDMR-ului în pregătirea unor viitoare negocieri, o tactică pe care o aplică de acum pentru a-i permite menţinerea acestor patru portofolii.

Dar, repet foarte clar, nu au existat astfel de discuţii în structurile de conducere ale PNL şi nici în cadrul coaliţiei şi evident că nu înţelegem de ce se încearcă crearea acestei teme şi a acestei false tensiuni în cadrul coaliţiei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuţ Stroe a fost întrebat şi dacă actuala coaliţie de guvernare poate continua fără UDMR, în cazul în care UDMR decide că ar trebui să iasă de la guvernare, scrie agerpres.

UDMR-ul, dacă decide în acest sens, în mod evident că vom încerca să asigurăm continuitatea acestei guvernări şi dacă e să revenim la momentul în care s-a realizat această construcţie politică, stabilitatea a fost motivul pentru care am  reuşit să facem anumite compromisuri, să dovedim maturitate, să putem conlucra, noi, liberalii, cu PSD, respectiv UDMR la vremea respectivă, pentru că asta este singura ecuaţie politică care ne poate asigura stabilitate şi bineînţeles, o guvernare bună.

Dacă UDMR decide într-un mod sau altul, asta este o chestiune care îi priveşte în mod direct. Noi am spus-o foarte lar, sub nicio formă şi pe nicio cale nu li s-a cerut să iasă sau să cedeze vreun portofoliu şi ne-am dori să continuăm în actuala formulă politică. Dacă dânşi decid altceva, asta este o chestiune care îi priveşte în mod direct”, a replicat purtătorul de cuvânt al liberalilor.

În opinia sa, lansate public, nu în interiorul coaliţiei, chestiuni de genul acesta pot fi şi un fel de tactică de a pregăti viitoare negocieri care nu au avut loc, apropo de portofolii şi de cum va evolua Guvernul din luna Iunie încolo.

El a comentat sli varianta în care, atât timp cât rămân cu 3 ministere, cei de la UDMR ar fi dispuşi să renunţe la Ministerul Dezvoltării şi la cel al Mediului, dacă primesc la schimb Agricultura şi Energia.

Eu nu ştiu de ce UDMR-ul lansează aceste mesaje pentru partenerii de coaliţie prin intermediul presei. Nu ştiu de ce UDMR-ul nu aşteaptă momentul negocierilor, aşezat la masa coaliţiei, în şedinţele noastre. Nu vă pot răspunde, în mod evident, la o asemenea întrebare, pentru că nu sunt parte din structura de conducerea acoaliţiei şi mai mult decât atât, este o decizie comună, a tuturor partidelor şi dacă există anumite pretenţii din partea UDMR-ului, trebuie să le exprime foarte clar, limpede,  în interiorul coaliţiei.

Nu folosim presa pentru a ajunge la partenerii de coaliţie. Mi se pare nefiresc să transmiţi public că vrei nu ştiu ce minister sau condiţionezi prezenţa ta de obţinerea altui minister sau lucruri de genul acesta. Haideţi să fim decenţi, să fim cumpătaţi şi bineînţeles, raţionali, pentru că obiectivul nostru nu este împărţirea de funcţii, cum văd că din păcate UDMR-ul transpune public, ci asigurarea unei guvernări solide şi stabile”, a declarat Ionuţ Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL a negat categoric existenţa unor discuţii în PNL despre posibilitatea scoaterii UDMR de la guvernare, inclusiv cu câştiguri electorale pentru PNL.

Niciodată o asemenea temă nu a fost pe agendă”, a precizat Stroe.

Leave a reply