vineri, septembrie 24

Stelian Ion a răspuns pe Facebook, acuzelor PNL, pe tema SIIJ

0
75

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susţine că, în cadrul şedinţei de coaliţie de luni, colegii din PNL au pus în discuţie o posibilă condiţionare a desfiinţării Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) de rezolvarea concomitentă a problemei mai vechi a numărului mare de plângeri penale pe care justiţiabilii nemulţumiţi le fac împotriva magistraţilor.

“În opinia mea, această problemă poate fi discutată în cadrul mai larg al reformei justiţiei şi al adoptării noilor legi ale justiţiei. Sigur, putem discuta orice nouă propunere. O vom discuta şi pe aceasta. Dar de ce această nouă temă a discuţiei va putea mai degrabă să temporizeze procesul de desfiinţare a SIIJ? Pentru simplul fapt că această problemă ar fi putut fi discutată pe perioada verii, dacă cei care o invocă acum ar fi acceptat invitaţiile repetate pe care le-am făcut de a ne întâlni şi a mai tranşa din problemele legate de legile justiţiei. Avizul a fost emis în data de 5 iulie. A trebuit să treacă aproape două luni pentru a avea această interpretare a avizului Comisiei de la Veneţia?”, se întreabă Stelian Ion.


El le transmite acestora într-un mesaj pe Facebook că, dacă doresc desfiinţarea de urgenţă a SIIJ, să o facă “pur şi simplu, fără alte amendamente şi condiţionări”.

“După discuţia de ieri din coaliţie legată de eternul subiect al desfiinţării SIIJ, una dintre concluziile pe care le putem trage este că, într-adevăr, proiectului Guvernului de desfiinţare a SIIJ îi lipseşte ceva: nu atât alte amendamente, cât mai degrabă voinţa politică reală de a desfiinţa rapid SIIJ. Am luat cunoştinţă ieri (luni – n.r.), în şedinţa de coaliţie, de noua opinie a colegilor din PNL pe tema desfiinţării SIIJ. Această opinie diferă de cele precedente. Dacă până acum această opinie era în sensul în care PNL era de acord cu desfiinţarea SIIJ oricum ar fi fost ea, în forma Guvernului sau cu amendamentul UDMR, acum colegii de coaliţie ne spun că sunt de acord cu desfiinţarea SIIJ cu respectarea avizului Comisiei de la Veneţia. Vestea pare una bună. Asta am susţinut şi noi până acum: trebuie să desfiinţăm SIIJ, cu refacerea competenţelor DNA şi DIICOT, aşa cum ne-am asumat în programul de guvernare”, a scris Stelian Ion pe Facebook.

”Dar ceea ce adaugă acum discuţiei colegii din PNL, adaugă ministrul Justiţiei, este că se condiţionează desfiinţarea SIIJ de rezolvarea concomitentă a problemei mai vechi a numărului mare de plângeri penale pe care justiţiabilii nemulţumiţi le fac împotriva magistraţilor, chestiune amintită în avizul său de către Comisia de la Veneţia, “fără a fi impusă ca o condiţionare pentru desfiinţarea SIIJ”.

Leave a reply