vineri, ianuarie 17

„Sperăm că din decembrie vom începe să vaccinăm o parte a populației”

0
2000

În ciuda faptului că oficiali ai OMS au anunțat că o vaccinare masivă a populației lumii nu e posibilă mai devreme de jumătatea anului viitor, în Europa unii politicieni aflați în fruntea statelor spun că o campanie de vaccinare va începe chiar înainte de finele acestui an.

„Sperăm că în luna decembrie vom putea începe să vaccinăm o parte a populației din Spania”, a declarat prim-ministrul Pedro Sánchez, luni, într-un interviu acordat televiziunii publice spaniole.

„În acest moment, la nivel european, încheiem contracte cu diferite companii farmaceutice. Accesibilitatea va fi pentru toți cetățenii europeni, iar contractul deja încheiat este parafat cu AstraZeneca și Oxford Institute, deoarece este cel care are în prezent cele mai avansate teste”, a adăugat Sánchez.

„Indiferent dacă numărul de infecții este comparabil cu situația pe care am avut-o în martie și aprilie, pandemia nu are aceleași caracteristici cu cea pe care din păcate am trăit-o”, a spus Sánchez, care a avertizat că noul coronavirus este încă o „mare necunoscută și un adversar mortal pentru întreaga populație europeană”.

Tot luni dimineață, ministrul Sănătății, Salvador Illa, a spus că, „dacă analizele clinice depășesc garanțiile cuvenite”, Spania ar putea avea aproximativ trei milioane de doze în decembrie, din cele 30 de milioane de doze.

În timpul participării sale la primul „Observator al sănătății”, organizat de ziarul digital El Español, ministrul a reamintit că toate țările europene au semnat un memorandum pentru achiziționarea în comun a vaccinurilor și distribuirea echitabilă a acestora, pentru ca dozele să ajungă în același timp și în mod „proporțional” cu populația din fiecare regiune.

În acest sens, Illa a anticipat că Europa va cumpăra minimum șapte vaccinuri și maximum nouă, deși pentru moment contractul a fost semnat doar cu compania AstraZeneca, deoarece are în lucru vaccinul cu cele mai avansate studii.

Leave a reply