Șoșoacă și Teodosie, uniți împotriva României europene
Hoardele antiromânești de la AUR au acum și mai multe motive să urle în pustiu, în frunte cu Diana Șoșoacă, avocata care îndeamnă lumea să nu poarte mască de protecție.
Tribunalul Constanţa a respins, miercuri, cererea depusă de Arhiepiscopia Tomisului de anulare a deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care interzice pelerinajele religioase, considerând-o neîntemeiată. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
IPS Teodosie a declarat jurnaliştilor, la intrarea în sala de judecată, că doreşte să oprească nişte exagerări, „ca să nu le zic abuzuri, deşi sunt”, precizând că vrea să aibă credincioşii cale liberă spre Peştera Sfântului Apostol Andrei.
„Vrem ca astăzi să ne apărăm drepturile de a avea cale liberă spre Peştera Sfântului Apostol Andrei în zilele rânduite de praznic, pe 29 şi pe 30 noiembrie. De asemenea, iată, aceste restricţii prin care creştinii nu au voie să intre în biserică nu sunt fireşti, acest virus atacă mai ales plămânii, noi vrem să îi îmbolnăvim de plămâni? Eu simt nevoie să îi apăr, ca păstor îmi apăr turma aceea cuvântătoare, oamenii de credinţă. Credincioşii mi-au cerut să fiu portavocea lor, să îi apăr să li se dea voie să fie în Biserică, sunt drepturile noastre constituţionale, drepturile omului de asemenea specifică că orice om trebuie să aibă asigurată libertatea de exprimare, libertatea de religie. Nu facem niciun abuz, dimpotrivă vrem să oprim nişte exagerări, ca să nu le zic abuzuri, deşi sunt, ca să putem să ne împlinim datele credinţei noastre”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, citat de News.ro.
ÎPS Teodosie, bun prieten cu Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, aflat în pușcărie pentru corupție
Arhiepiscopia Tomisului a depus, în 18 noiembrie, la Tribunalul Constanţa o cerere de anulare a unei decizii luate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin care se interzice ca la pelerinajele religioase să participe alte persoane în afara celor care au domiciliul în localitatea unde are loc evenimentul.
Controversatul ÎPS Teodosie le-a permis celor de la AUR să se infiltreze și în acest eveniment religios. Lui Teodosie nu-i mai rămâne acum decât să meargă la pușcărie la Radu Mazăre, prietenul său, să ceară ajutor.
Gruparea antiromânească AUR (zisă și ”Alianța Unirii cu Rusia”) a confiscat simbolurile naționale, printre care drapelul (pângărit cu însemnele AUR) și sărbătorile creștine.
AUR încalcă legea sub ochii autorităților și când face adunări în pandemie și îndeamnă populația să nu respecte măsurile anti-COVID. Gruparea condusă de rusofilul George Simion s-a asociat și cu ideea pelerinajului de Sfântul Andrei și unii dintre membri ei i-au amenințat ieri pe jurnaliștii de la Constanța (vezi video alăturat).
acest aur trebuie scos inafara legii si instigatorii la puscarie.