miercuri, septembrie 28

Sorin Cîmpeanu prezintă noile legi ale Educației

0
242

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că au fost transpuse în texte de lege principiile Proiectului „România Educată”, iar miercuri vor fi lansate în dezbatere publică cele două proiecte.

„Astăzi 12 iulie, la un an de la prezentarea raportului final al Proiectului România Educată, Ministerul Educaţiei a transpus în texte de lege toate principiile din Proiectul România Educată. Avem două proiecte: unul pentru învăţământul preuniversitar şi altul pentru învăţământul superior. Aceste proiecte de lege au fost elaborate de către Ministerul Educaţiei cu resurse proprii prin consultarea tuturor direcţiilor de specialitate. (…)

Ministerul Educaţiei este cel care asumă aceste două proiecte de lege, care începând cu ziua de mâine vor fi lansate în consultare publică pentru o perioadă de 35 de zile până la data de 17 august, perioadă de consultare în care aşteptăm opinii din partea tuturor celor interesaţi în bunul mers al educaţiei”, a spus Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă.

 

El a spus că peste 10.000 de persoane au formulat propuneri.

„Aş vrea să reiterez faptul că abordarea proiectului România Educată a presupus şapte grupuri de lucru plus un grup care a asigurat integrarea opiniilor. Peste 10.000 de persoane pe parcursul consultărilor s-au exprimat, au formulat propuneri. Acestea au fost integrate la nivelul Proiectului România Educată”, a susţinut ministrul Educaţiei.

Cîmpeanu a precizat că Proiectul „România Educată” beneficiază deja de o asumare guvernamentală „explicită” şi de o asumare parlamentară.

„Proiectul România Educată beneficiază deja de o asumare guvernamentală explicită şi beneficiază de o asumare parlamentară prin includerea în PNRR a capitolului România Educată cu o pondere a finanţării de peste 12% din total PNRR”, a arătat ministrul.

Leave a reply