sâmbătă, martie 22

Siegfried Mureșan: “UE trebuie să înceapă negocierile de aderare a R. Moldova la UE cât mai repede“

0
348

Uniunea Europeană trebuie să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova cât mai repede, a declarat marți europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL, PPE) după cea de-a 12-a reuniune a Comitetului Parlamentar de asociere UE – Moldova care a avut loc la Chișinău.

Această sesiune, pe care Mureșan a co-prezidat-o, a fost prima de la acordarea statutului de țară candidată UE Republicii Moldova în iunie și s-a încheiat cu adoptarea unei declarații comune în care Comitetul solicită instituțiilor Uniunii Europene să declanșeze negocierile în vederea aderării cât mai repede după îndeplinirea de către Republica Moldova a celor 9 recomandări emise de Comisia Europeană în luna iunie.

“În acest sens, cerem Comisiei să comunice cât de curând posibil eventualele condiții suplimentare necesare pentru deschiderea negocierilor”, a declarat Mureșan,  președintele delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova.

https://www.facebook.com/SiegfriedMEP/posts/680119910139141

Potrivit acestuia, principalele subiecte discutate au fost evoluțiile procesului de aderare la Uniunea Europeană, precum și sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova în contextul războiul din Ucraina, în special criza energetică.

În declarația adoptată, Comitetul Parlamentar de asociere UE – Moldova cere instituțiilor europene să asigure sprijin financiar suplimentar, inclusiv fonduri europene nerambursabile, pentru a susține procesul de aderare al Republicii Moldova și pentru gestionarea crizei energetice din Moldova, informează caleaeuropeana.

Totodată, parlamentarii reuniți solicită Comisiei Europene să ofere Republicii Moldova acces la Instrumentul de Asistență pentru pre-aderare (IPA III), dedicat special țărilor candidate la Uniunea Europeană.

Mai cerem totodată, încheierea unui acord între Uniunea Europeană și Republica Moldova privind eliminarea tarifelor de roaming. Poziția mea aici este clară: tot ceea ce îi oferim Ucrainei trebuie să-i oferim și Republicii Moldova. Iar dacă UE decide să elimine tarifele de roaming pentru Ucraina, același lucru trebuie să-l facă și în cazul Republicii Moldova”, a indicat Siegfried Mureșan.

Comitetul a mai solicitat și liberalizarea totală a comerțului și transportului din Moldova în Uniunea Europeană și accelerarea integrării Republicii Moldova în piața unică europeană.

Nu în ultimul rând, reiterăm poziția noastră, adoptată în aprilie, cu privire la crearea unui Grup de Sprijin pentru Republica Moldova asemănător cu grupul de sprijin creat pentru Ucraina. Prin crearea acestui grup, ar crește personalul UE în Republica Moldova care să ofere mai mult sprijin tehnic și administrativ autorităților de la Chișinău, aspect esențial acum că Republica Moldova este stat candidat la Uniunea Europeană. Declarația pe care am adoptat-o astăzi transmite un mesaj clar de susținere a integrării europene a Republicii Moldova, a procesului său de reforme și sprijin în contextul crizei energetice provocată de Rusia.

Republica Moldova, stat candidat UE, este membră a familiei noastre europene. Își demonstrează zilnic determinarea de a-și continua parcursul european, în ciuda presiunilor cauzate de războiul Rusiei în Ucraina. Noi vom continua să sprijinim la nivel european aceste eforturi, în beneficiul tuturor cetățenilor europeni”, a conchis Siegfried Mureșan.

Leave a reply