vineri, februarie 3

Șefa CE: „Cu cât economisim mai repede și mai mult, cu atât vom fi mai în siguranță”

0
219

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune, într-un interviu acordat hotnews.ro, că „trebuie să ne pregătim pentru o întrerupere chiar completă a aprovizionării cu gaze rusești” și că, „cu cât economisim mai repede și mai mult, cu atât vom fi mai în siguranță”. Ce ne așteaptă în acestă iarnă? Prețurile au crescut și vor rămâne ridicate, afirmă șefa Comisiei Europene.

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns marți la un acord asupra planului de urgență privind reducerea consumului de gaze naturale al blocului comunitar, într-o tentativă de a atenua impactul unei eventuale sistări complete a furnizării de gaze rusești. Planul prevede o reducere voluntară de 15% a consumului de gaz de către statele membre între lunile august și martie 2023.

Temerile că Rusia ar putea sista complet exporturile de gaze către Uniunea Europeană s-au accentuat luna aceasta după ce Gazprom a anunțat în 11 iulie că oprește gazoductul Nord Stream 1 folosit pentru aprovizionarea Germaniei pentru lucrări de mentenanță. Gazoductul Nord Stream 1 transportă 55 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaz pe an din Rusia către Germania pe sub Marea Baltică. Lucrările de întreținere s-au desfășurat între 11 și 21 iulie. Deși Gazprom a reluat livrările prin Nord Stream 1 după 10 zile, ele au fost cu mult sub capacitatea gazoductului.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirmă că acest acord este „un pas decisiv” pentru a face față unei eventuale întreruperi complete a gazului de către Vladimir Putin.

Ea spune că economisirea apei calde sau coborârea termostatului cu 1 sau 2 grade pot contribui mult.

Cel mai mare consumator de gaz este însă industria, astfel că economia trebuie să înceapă de acolo, afirmă șefa Comisiei Europene.

Ce ne așteaptă în acestă iarnă? Ursula von der Leyen spune că prețurile la energie depind de evenimentele din Ucraina și de utilizarea energiei de către Rusia ca armă împotriva Europei: „Deci nu este o surpriză că prețurile au crescut și vor rămâne ridicate”.

Leave a reply