marți, septembrie 28

Sebastian Lăzăroiu stie cine ar trebui să fie viitorul lider al PNL

0
130

Analistul politic Sebastian Lăzăroiu și-a exprimat punctul de vedere în privința disputei dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu pentru șefia PNL.

Lăzăroiu explică, într-o postare pe Facebook, care crede că sunt plusurile și minusurile fiecăruia dintre cei doi candidați la președinția Partidului Național Liberal.

Redăm, mai jos, postarea integrală:


“Urmează o postare lungă și făra poze, așa că, dacă aveți ceva pe foc, nu citiți imediat.

Mă încântă felul în care comunică Cîțu și, în general, anti-talentul lui politic. Nu e o ironie. Stângăciile de comunicare în explicarea/evitarea umbrelor din trecut, aroganța cu care răspunde la întrebări populist-răsuflate (bine, dacă voia să facă vâlvă, ar fi spus, “nu mănânc pâine, dar imi place făina”) imi dau speranțe, nu pentru că îl arată pe el cool, ci pentru că, probabil, nu-și dorește o cariera politică.

Recunosc, încă mă nedumerește fanfaronada lui economică. Aici, ori are niște ageamii în echipa de sfetnici, ori niște genii, depinde de obiectiv. Adică înțeleg foarte bine nevoia de a prezenta partea plină a paharului în comunicarea guvernamentală, însă Cîțu nu spune niciodată “acest pahar este pe jumătate plin” (ceea ce, de multe ori, e riguros adevărat), ci “apa din acest superb pahar e făcută de mine, odată cu cerul și pământul. Wow!” Acest mod carnavalesc-demiurgic de a prezenta diverși indicatori ar putea avea funcția de îndulcire a impopularității cronice, cu care se va confrunta în fruntea executivului (adică să nu lase huiduielile să devină ură, să fie și puțin haz).

De ce mă încântă lipsa lui de apetență pentru o carieră politică? Fiindcă exact de acest tip de om avem nevoie în următorii trei ani, dacă ne dorim cu adevărat reforme.

Acum, să aruncăm o privire la Orban. Orban este exact opusul. Mereu cu ochii pe sondaje, pe partid, pe stratageme politice. Atent cu vorbele, atent la construirea carierei politice, atent să nu-si supere potențialii votanți. Nu întâmplător, Orban și-a anunțat candidatura la șefia PNL odată cu asumarea candidaturii la cea mai înaltă funcție în stat, în 2024. Vedeți un om care aspiră atât de sus, într-un timp atât de scurt, să-și bată capul cu schimbări structurale care zgândăresc cuibul cu viespi al tranziției?

Mulți întreabă de ce reformele trebuie să fie neapărat nepopulare? Nu există și reforme populare, că doar le facem pentru popor, nu?

Nu prea există, fiindcă reformele bune, în general, sunt menite să strice echilibre nocive la nivel colectiv.

Să luăm două exemple – Romprest și Sindicatul de la Metrou.

Romprest e o capușă clasică, mufată la bugetul unei administrații locale. Alte căpușe sunt bine înfipte nu direct la resursele statului, ci la companii subvenționate de stat. Nu orice firmă privată care are contract cu statul este o căpușă. Dar sunt firme care, prin complicitatea politicienilor, reușesc să obțină contracte oneroase cu administrația publică sau cu unele companii subordonate statului, transformându-le în adevărate pompe de bani.

Primărița de la 1 strică un echilibru (Romprest a fost tolerată de PNL și PSD, probabil în schimbul unor favoruri financiare), un status quo nociv, pentru că cetățenii plătesc (via bugetul local) suprapreț la colectarea gunoiului. Așadar, Clotilde încearcă sa reformeze acest serviciu public. Însă Romprest are suficienți bani să plătească media și partide și suficientă capacitate de acțiune, astfel încât Clotilde să devină nepopulară (și eventual să fie schimbată prin referendum).

Lăsând gunoaiele nestrânse o perioadă mai lungă și împiedicând contractarea altei firme, Romprest înfurie cetățenii și îi întoarce împotriva primarului în funcție (acuzat în paralel că a obținut victoria prin fraudă).

Am dat un exemplu de reformă pentru a înțelege de ce schimbările nu pot fi populare. Dacă cei care vor să le împiedice au destule resurse, ele vor fi prezentate publicului în cheie catastrofică, iar cetățeanul simplu, băgat în ceață, va fi incapabil, in final, să se regăsească în interesul colectiv.

La fel și in cazul Metrorex. Dacă sindicatul ar fi ținut greva timp de o săptămână, nu o zi, bucureștenii s-ar fi întors împotriva lui Drulă (“lasă-i chioșcurile lui Rădoi, ca n-am cu ce ajunge la birou”).

Nu e ceva specific românilor. În general, oamenii sunt dispuși să sacrifice interesul personal în favoarea interesului colectiv, până la o anumită limită.

Cam asta îl așteaptă și pe Cîțu, dacă vrea să facă reforme în următorii ani. Cam asta l-ar aștepta și pe Orban. Însă Cîțu nu-și dorește să facă mulți purici prin politică (el vrea o carieră tehnocrată), pe când, pentru Orban, partidul și cariera politică sunt tot ce are. Nu vreau să se înțeleagă că lipsa ambițiilor politice (și a abilităților de comunicator) la Cîțu e o garanție, dar e o speranță pentru reformă. Cu Orban premier sau doar președinte PNL, speranțele sunt aproape de zero.

Iată și complicațiile. În primul rând, acest congres al PNL, care ar urma să tranșeze problema bicefalismului păgubos- premier-șef de partid, adâncește prăpastia între “boierime” și “tălpași”. Asta se vede deja.

Înțeleg prin “boierime” acea elită a partidului abonată la funcții si privilegii, iar prin “tălpași”, acei truditori care fac posibile privilegiile boierilor (adunând voturi în campanie).

Astăzi, boierii sunt de partea lui Cîțu și se pregătesc să-l instaleze vodă, prin divan, dând impresia că o fac după ce s-au consultat cu tălpașii (adică un fel de democrație cripto-feudală). Tălpașii însă îl iubesc pe Orban, în mod evident, nu pentru că ar fi mai drăgălaș, ci pentru că îl cunosc, e de-al lor, îi înțelege. Cîțu e exotic, e, in definitiv, un venetic.
Dar boierii vor avea grijă să selecteze tălpașii la congres, astfel încât să fie siguri că iese vodă al lor, nu vodă al poporului.

Acum, nu toți boierii îl iubesc pe Cîțu, fiindcă îi pune să-și dea jos bărbile și să vorbească franțuzește, însă acceptă aceste mici sacrificii de teamă să nu-și piardă capul, odată cu barba. Unii dintre ei mai știu și că noul vodă le-ar putea tăia din privilegii (fiecare are o căpușă a lui pe undeva), dar frica de a nu fi descăpățânați, laolaltă cu speranța că vor avea de suferit doar căpușele “celorlalți” (puțini, cei drept, suținători ai lui Orban), îi face să se țină strâns de mantaua lui Cîțu Vodă.

Cîțu nu va avea viață ușoară cu acești boieri vicleni, veniți alături din frică sau oportunism. Pe măsură ce se apropie alegerile din 2024, ei vor fi dispuși să trădeze, fiindcă, oricât feudalism ar fi în PNL, în societate predomină democrația și tot la urne urmează să se revalideze boierii, cu ajutorul tălpașilor. De asta am spus că stilul jemanfișist al lui Cîțu în materie de politică si comunicare nu e o garanție pentru reformă, e un semn dătător de speranță. Cu cât se va petrece mai târziu trădarea, cu atât mai bine pentru biata țărișoară.

Un alt avantaj al deficitelor lui Cîțu, care îl fac automat nepopular, este că PNL e condamnat să guverneze în actuala formulă, cu USRPLUS. PSD nu va susține niciodată un guvern minoritar condus de Cîțu, pentru că PSD e și mai alergic decât PNL la lideri nepopulari. Dar, după ce Cîțu ajunge șef la PNL, va fi greu pentru Ciolacu să spună că susține un guvern minoritar PNL, fără Cîțu la Palatul Victoria. În fond, Cîțu va fi șeful liberalilor. Un guvern minoritar liberal (visul secret al multor boieri din PNL, inclusiv Orban) înseamnă omorârea definitivă a planurilor de reformă.

Relația cu UDMR rămâne problematică, dar cred că și ea poate fi rezolvată într-un timp rezonabil. Din motive deja discutate, care au legătura mai degrabă cu Budapesta, UDMR va fi o altă piedică în calea reformelor (și nu mă găndesc la SIIJ, neapărat, cât la reorganizarea administrativ-teritorială, mult mai importantă, după părerea mea). Chiar și fără firele care duc la Victor Orban, dependența majorității actuale de UDMR poate zădarnici orice schimbare mai curajoasă. Și asta pentru că boierii din PNL speriați de reforme profunde îi vor folosi pe liderii maghiari atunci când trebuie să se opună (noi am vrea, dar nu vor cei de la UDMR). Soluția e crearea unui grup parlamentar “tampon”, format din transfugi de la AUR și “împrumutați” de la PSD, care să întregească majoritatea atunci când UDMR dezertează (după modelul UNPR – interes național).

În fine, Cîțu mai are multe alte provocări (inclusiv un Orban răzbunător care va pândi după colț), însă, în acest moment, paradoxal, toate defectele lui îl fac cel mai potrivit pentru reformă în următorii trei ani, din poziția de premier și șef al PNL”.

 

Leave a reply