miercuri, decembrie 4

Se dă ceasul înapoi. Ora de vară ne-ar putea salva la iarnă

0
412

Trecerea la ora de iarnă poate deregla grav organismul, atrag atenția medicii. În același timp, ora de vară ne oferă mai mult timp în care beneficiem de lumina naturală a Soarelui.

La sfârșitul acestei săptămâni, România trece la ora de iarnă, iar noaptea de 29 spre 30 octombrie va avea 25 de ore, fiind cea mai lungă a anului, după ce ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4.00 devine ora 3.00.

Ora de vară a fost implementată pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial pentru a profita de orele de vară mai lungi și pentru a economisi energie. Cum în prezent ne confruntăm din nou cu război și o criză a energiei, sistemul cu ora de vară și-ar putea dovedi încă o dată beneficiile. Un calcul făcut de experți britanici arată că dacă NU s-ar da ora înapoi la final de octombrie, gospodăriile ar putea economisi până la 400 de lire pe an la facturi, iar presiunea asupra sistemului energetic nu ar mai fi atât de mare.

Cercetările recente arată că schimbarea orei de două ori pe an are efecte negative, în special asupra sănătății noastre. Conform Giselei Helfer, profesor de psihologie și metabolism al Universității Bradford, în primele zile după schimbarea orei, multe persoane suferă de diverse simptome: iritabilitate, insomnie, oboseală în timpul zilei și funcția imunitară redusă. Mai îngrijorător, există mai multe atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale și accidente la locul de muncă în primele câteva săptămâni după modificările orei de vară. Există, de asemenea, o creștere cu 6% a accidentelor de mașină grave, potențial mortale.

Toate astea din cauza unei „dereglări” destul de violente a „ceasului nostru biologic”, care controlează funcțiile noastre fiziologice de bază. „De exemplu, înainte de a ne trezi dimineața, ceasul nostru intern ne pregătește pentru trezire. Oprește producerea de melatonină (hormonului somnului) de către glanda pineală și începe să elibereze cortizol, un hormon care reglează metabolismul.

De asemenea, respirația noastră se accelerează, tensiunea arterială crește, inima ne bate mai repede și temperatura corpului crește ușor. (…) Toate acestea sunt dereglate de două ori pe an”, precizează Gisela Helfer.

Uneori este nevoie de câteva zile sau săptămâni pentru ca organismul nostru să se adapteze la schimbarea orei, iar organele noastre să lucreze din nou în armonie. Și, în funcție de faptul că ești o persoană matinală sau una nocturnă, schimbarea orei din primăvară și toamnă te poate afecta diferit. „Persoanele nocturne vor avea tendința de a se adapta mai greu la schimbarea orei în primăvară, în timp ce matinalii sunt mai afectati de trecerea la ora de iarnă”, susține experta, care mai arată că unii oameni sunt chiar incapabili să se adapteze la schimbarea orei.

Tocmai de aceea, Senatul SUA a adoptat la 16 martie 2022 o măsură care ar face ca ora de vară să devină permanentă pe întreg teritoriul Statelor Unite.

  • Câteva sfaturi utile pentru o mai ușoară adaptare la schimbarea orei

Păstrați un model regulat de somn înainte și după schimbarea orei”, spune specialista, Gisela Helfer. Pe cât posibil, în prima fază, ora la care te trezești dimineața trebuie să fie cât mai apropiată de cea de trezire înainte de schimbarea orei, cu mici diferențe de ordinul a 10-20 de minute, care pot crește mai apoi treptat.

Bucurați-vă de lumina soarelui dimineața. Lumina dimineții vă ajută corpul să se adapteze mai repede și să sincronizeze ceasul corporal, în timp ce lumina de seară vă dă ceasul înapoi. Lumina dimineții vă îmbunătățește, de asemenea, starea de spirit și vigilența în timpul zilei și vă ajută să dormiți mai bine noaptea.

Apoi, evitați lumina puternică noaptea. Aceasta include lumina albastră de la telefoane mobile, tablete și alte dispozitive electronice. Lumina albastră poate întârzia eliberarea hormonului de somn și poate deregla și mai rău ceasul biologic. Un mediu mai întunecat este cel mai bun cu ceva timp înainte de culcare.

În fine, mențineți un ritm alimentar regulat. Cercetările au arătat că expunerea la lumină și mâncatul la momentul potrivit pot ajuta ceasul biologic să funcționeze într-un regim aproape normal. Respectați orele de masă și evitați mesele târzii”, a concluzionat experta.

Leave a reply