Excursiile din programul „Şcoala altfel”, interzise pe buzunarul părinţilor
Potrivit proiectului de ordin pentru aprobarea Metodologiei de organizare a Programului naţional „Şcoala altfel” pus în consultare publică, „nu sunt permise deplasările în afara localităţii care presupun costuri pentru care şcoala nu a identificat surse de finanţare”.
Potrivit ordinului de ministru pentru aprobarea Metodologiei de organizare a Programului naţional „Şcoala altfel”, pus în consultare publică pe site-ul ministerului, excursiile în afara localităţilor pe banii părinţilor sunt interzise.
„Nu sunt permise deplasările în afara localității care presupun costuri și pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare”, se arată în documentul pus în consultare publică.
Se precizează, totodată, obligativitatea desfășurării programului, nu doar a participării la program a profesorilor și elevilor: „Programul național „Școala altfel” se desfășoară obligatoriu în unitățile de învățământ primar, gimnazial și liceal, din cadrul sistemului național de învățământ preuniversitar, conform prezentei metodologii”.
În ceea ce priveşte sancţiunile în cazul în care nu se respectă metodologia, acestea sunt actualizate cu cele prevăzute în Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023 și în Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, în vigoare, potrivit edupedu.ro.
Totodată, activitățile din cadrul Programului național „Școala altfel” se pot realiza în unitatea de învățământ sau în afara acesteia, respectându-se prevederile legale cu privire la siguranța elevilor, potrivit antena3.
„Orice deplasare în afara unității de învățământ trebuie să aibă un pronunțat caracter educativ. Nu sunt permise deplasări ale elevilor pe durata întregului program (5 zile sau mai mult) și deplasările în afara localității care presupun costuri și pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare”, mai scrie în ordinul publicat pe site-ul ministerului.