vineri, septembrie 24

SCENARII POLITICE: Florin Cîțu va rămâne premier, în pofida trâmbițatelor moțiuni de cenzură

1
110

În plină criză politică, PNL și PSD colaborează în Parlament pentru a bloca moțiunea de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR. Mai mult de atât, cu directa colaborare a liberalilor, PSD ar putea depune propria moțiune de cenzură care are șanse să dea jos Guvernul Cîțu, scrie HotNews.ro.

  • Care este miza acestui joc de culise din Parlament și care sunt variantele de ieșire din criza politică?

 Teoretic, în acest moment PNL și președintele Klaus Iohannis nu mai pot opri înlăturarea premierului Florin Cîțu. Cu o moțiune depusă deja de USR-PLUS și AUR și cu o alta în așteptare, anunțată de social-democrați, Florin Cîțu – premierul și candidatul la șefia PNL girat de președintele Klaus Iohannis nu mai poate fi premier, cel puțin deocamdată.


“După ziua de vineri Coaliția PNL-USR-UDMR a fost aruncată în aer, iar toate punțile au fost tăiate. Nu am luat în calcul că USR se va alia cu AUR. Acum toți știm că nu mai este cale de întoarcere. Nici măcar la nivel declarativ nu mai putem mima dialogul pentru a debloca situația” a explicat un lider PNL pentru HotNews.ro.

Situația trebuie privită și prin prisma luptei interne din PNL, iar cheia rezolvării crizei politice poate veni tot în această cheie. Liberalii au două opțiuni în acest moment: fie mențin Coaliția și negociază o reconciliere cu USR-PLUS pentru formarea unui nou Guvern, fără Florin Cîțu, fie negociază cu PSD, iar aici opțiunile sunt deschise.

Prima opțiune de a se așeza la masa din nou cu USR-PLUS este cea mai puțin probabilă în acest moment și, cu excepția lui Ludovic Orban, toți liderii PNL exclud această variantă, inclusiv președintele Klaus Iohannis.

De altfel, președintele Klaus Iohannis i-a atacat sâmbătă dur pe useriști. Șeful statului îi acuză pe liderii USR-PLUS că au format ”o nouă alianță” alături de AUR pentru a înlătura de la guvernare echipa condusă de Florin Cîțu. Această alianță este ”un afront adus românilor” și îi acuză pe liderii USR-PLUS că ”s-au discreditat iremediabil” în fața propriului electorat, subliniind că România riscă să fie aruncată ”într-o profundă criză economică și socială”.

În al doilea scenariu, chiar dacă liderii PNL și Klaus Iohannis fac în continuare zid în jurul premierului Florin Cîțu, nu pot opri înlăturarea acestuia din fruntea Guvernului, dar îl pot face președintele PNL cu ajutorul social-democrațiilor.

Mai exact, liberalii împreună cu social-democrații ar putea amâna dezbaterea moțiunii de cenzură până la congresul din 25 septembrie astfel încât Florin Cîțu să obțină șefia PNL.

  • Ce planuri are Klaus Iohannis

Potrivit surselor HotNews.ro, Klaus Iohannis vrea să-l impună în continuare pe Florin Cîțu premier, iar aici se va duce o negociere cu PSD. Planul președintelui ar viza o primă nominalizare în persoana actualului ministru al Apărării și omul de casă al Cotroceniului, Nicolae Ciucă. Acesta ar fi respins în Parlament cu larga majoritate a voturilor date de social-democrați. Ar mai fi de zis, că nici UDMR nu agreează o formula ca fostul ministru al Apărării să fie premier.

Președintele ar face cea de-a doua nominalizare, de acestă data în persoana lui Florin Cîțu. Procedural, dacă Parlamentul respinge și cea de-a doua nominalizare a președintelui, se pot declanșa alegerile anticipate, dar acest lucru nu-l dorește nimeni. Prin urmare Florin Cîțu ar putea fi validat din nou drept prim ministru.

De precizat este că pe acest plan, președintele nu are garanțiile de susținere din partea PSD. Social-democrații au propriile calcule politice, iar Marcel Ciolacu nu controlează partidul fără acordul greilor din PSD.

Cea de-a treia opțiune este guvernare minoritară PNL-UDMR- Minorități, dar cu santajul PSD în Parlament.

Pentru ultimele două scenarii prețul pe care liderii PNL și Klaus Iohannis îl vor plăti va fi accesul PSD la resursele guvernării.

De precizat este că, în prezent liberalii au deja o întelegere subterană cu pesediștii pentru blocarea oricărui demers USR-AUR în Parlament. Întelegerea care este în plină desfășurare prin blocarea moțiunii de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR.

 

1 comment

Leave a reply