sâmbătă, noiembrie 26

Sabin Gherman: „Simion e de partea cealaltă. Nu a UE, a NATO și a lumii civilizate”

0
1096

„Probabil următoarea specie din politica românească, dacă nu cumva există prin tot felul de laboratoare, disimulată prin tot felul de comportamente, va fi rudimentul de galerie”, începe speech-ul matinal  ziaristul Sabin Gherman, pe canalul său You Tube.

„Ați văzut fiecare, cred… Am avut pe acasă un câine, de ăla mic, care nu muscă și nici nu venea să te prindă de pantalon decât pe la spate, cumva, așa, clănțănind din dinți, tremurând înaintea mușcăturii.”

„Nu putea să te muște pentru că te intorceai, îl auzeai, venea, așa, furișat pe la spate.
Sunt acei politicieni care ar vrea să spună, dar parcă le este frică de electorat deocamdată. Și atunci merg pe ocolite, arătând tot felul de lucruri din viziunea vizuinii lor. 

Un astfel de comportament-rudiment este George Simion

Sigur, infim deocamdată… Omul știe că nu poate să spună electoratului tot ce gândește: este clar că e de partea cealalată, nu de a Uniunii Europene, de partea NATO, a lumii civilizate, dar nu poate să spună dintr-o dată… „domnule, Putin are dreptate cu invazia în Ucraina, și atunci o ia cumva pe ocolite.

Sabin Gherman

Ați văzut de exemplu că Marie le Pen, candidata din turul doi al alegerilor din Franța, a spus foarte clar: „nu, eu nu sunt de acord cu sancțiunile puse Rusiei”.

Invazie sau nu, Rusia să nu fie sancționată. Acuma, George Simion, saracaul, și el ptitit piticot p-acolo, (ați văzut că a vrut să între în tabăra aia a suveranistilor, a mers până la Madrid, aia i-au dat cu flit, l-au scos cu poliția de acolo), dar cum să facă să dea și el semnalul, către cine trebuie, și din România și din Occident, că și el „zgârie ușa”.

Macron asta ar trebui să fie președintele Franței, n-ar trebui să fie ieșit”, adică așa o chestie… „en passant” că să fie pe placul suveranistilor din Franța, cel puțin…

George Simion e un tip foarte-foarte mic: ” zii, băi, nene, de partea cui ești, de partea UE sau de partea Rusiei?”
Nu poate! (…)

Foto coperta: PlayTech

Ascultați toată înregistrarea pe contul sau You Tube aici

VEZI ȘI:

Când va înțelege Europa ce rău imens fac știrile false?

Unde se întâlneşte Vladimir Putin marţi cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko pentru a discuta despre situaţia din Ucraina şi sancţiunile occidentale

George Simion este de neoprit: l-a fugărit până și pe Premier

Leave a reply