duminică, septembrie 20

România, Elveția estului? ”Zeci de companii străine studiază posibilitatea de a investi în România”

3
190

Ceea ce părea o utopie în urmă cu doar un an începe acum să devină tot mai clar o posibilitate: România – magnet pentru investitorii din Occident.

Frumusețile României au nevoie de guvernări responsabile pentru a deveni mari atracții internaționale

Sigur că declarațiile premierului Ludovic Orban pe această temă pot fi considerate simple vorbe entuziaste de campanie electorală, dar măcar un sâmbure de adevăr tot se regăsește în afirmațiile actualului șef de la Palatul Victoria.

După haosul provocat de guvernările PSD, sub coordonarea lui Liviu Dragnea, de la ultimele alegeri parlamentare din 2016 și până anul trecut, părea că România s-a autoștampilat ”INTERZIS” pe harta investițiilor străine, din cauza instabilității politice și a sabotării statului de drept din interior.

Dar căderea ultimului cabinet Dăncilă a repus România pe harta destinațiilor dezirabile, astfel ca acum investitorii încep să-și îndrepte din nou privirea către România, care va avea, în următorii şapte ani, oportunităţi fără precedent în istoria sa, urmând să beneficieze de fonduri importante de dezvoltare, după cum a declarat duminică premierul Ludovic Orban.

În următorii şapte ani, România va avea nişte oportunităţi pe care nu le-a avut în istorie. În primul rând, este vorba de poziţionare geopolitică pe care o are România, care va genera în următoarea perioadă un centru de interes şi va putea să creeze extrem de mare dinamică, atât politică, cât şi economică în România. În al doilea rând, vom beneficia de resurse financiare aşa cum nu am mai beneficiat până acum, aici nu-i vorba numai de 80 de miliarde pe bugetul UE 2021-2027 şi de programul de rezilienţă şi recuperare, vom avea şi alte finanţări directe din bugetul Uniunii Europene, de asemenea vom avea finanţări pentru măsurile active în sprijinul angajaţilor şi angajatorilor prin programul SURE, o sumă care a fost alocată României de 4,99 miliarde care se adaugă la cele 80 de miliarde. De asemenea, vom beneficia de o finanţare extrem de serioasă din partea partenerilor financiari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu care avem relaţii excepţionale şi care au ca obiectiv să investească în România sume pe care prefer să le anunţe ei, nu noi, Banca Europeană pentru Investiţii care, de asemenea, manifestă un interes deosebit pentru România, Banca Mondială şi alţi finanţatori internaţionali”, a spus Ludovic Orban, într-un discurs ţinut cu prilejul prezentării programelor electorale ale candidaţilor PNL la Consiliul Judeţean şi Primăria Călăraşi, relatează agenția Agerpres.

”Există un interes în creştere faţă de România în rândul investitorilor străini”

Ludovic Orban a menţionat că există un interes crescut din partea investitorilor de a veni în România.

“Pot să vă spun că există un interes în creştere faţă de România în rândul investitorilor străini. Zeci de companii studiază posibilitatea de a investi în România. Hai să fim cinstiţi, dezvoltarea economică presupune investiţii, investiţii publice, investiţii private. Sigur că şi noi trebuie să fim la înălţime. În următorii opt până la 10 ani noi trebuie să avem cea mai modernă infrastructură, atât infrastructură de transport, cât şi infrastructură energetică, de comunicaţii, infrastructuri de sănătate, infrastructura educaţională din toată Europa Centrală şi de Est. Putem face lucrul acesta şi depinde de fiecare dintre noi să facem lucrul acesta”, a concluzionat premierul Ludovic Orban.

Cu toate acestea, doar o guvernare viitoare a actualei Opoziții parlamentare (PNL, USRPLUS, PMP), pe o perioadă de cel puțin două mandate (opt ani), ar putea să facă din România ”Elveția estului” – un pol de atracție pentru marile capitaluri, dar și o țară cu infrastructură de nivel european, care să permită circulația rapidă a fluxurilor economice și totodată accesul la nenumăratele destinații turistice încă neexploatate și cu mare potențial.

Delta Dunării este deja pe harta lumii, dar accesul în zonă este încă o mare problemă din cauza proastei infrastructuri

Într-un astfel de context stabil politic, fără accesul la putere al partidelor care au provocat dezastrul economic după Revoluție (PSD și aliații săi), România devine clar avantajată, mai ales că nicio altă țară din regiune nu are o imagine foarte bună și predictibilă. Serbia s-a ”predat” Rusiei, Bulgaria este măcinată de corupție, Ungaria este confiscată de regimul naționalist al lui Viktor Orban, Polonia suferă din cauza derapajelor anti-stat de drept, iar Cehia și Slovacia sunt prea mici pentru a fi privite drept reper regional.

Afirmațiile de mai sus ale premierului României scot la iveală intenția clară a trei mari finanțatori internaționali – BERD, BEI și Banca Mondială – de a paria pe România.

Cu alte cuvinte, aceste instituții de mare calibru ne pot oferi banii de care avem nevoie pentru a cofinanța proiecte de mare anvergură (cum ar fi cele de construcții de autostrăzi și investiții în calitatea vieții la sate), pe care le putem demara cu fonduri europene ce ne vor fi oferite, într-adevăr, la niveluri niciodată întâlnite în istoria noastră.

3 comments

Leave a reply