Premierul Ludovic Orban a făcut, vineri, o vizită pe şantierul drumului expres Craiova-Piteşti şi a anunţat că progresul pe primul tronson este de 13%, iar pe tronsonul 2 de peste 30%.
Ludovic Orban a declarat, într-o conferinţă de presă, că în 2008 era realizat studiul de fezabilitate şi erau aprobaţi indicatorii tehnico-economici, iar de atunci şi până acum doi ani nu s-a mai întâmplat nimic cu drumul expres Craiova-Piteşti.
“Drumul expres Craiova-Piteşti a fost gândit odată cu investiţia făcută de Ford la Craiova. Realizarea drumului expres Craiova-Piteşti a fost cuprinsă în memorandumul semnat de Guvernul României cu compania Ford. Ca ministru al transporturilor în 2008 am realizat studiul de fezabilitate şi am aprobat toţi indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiţie. Din 2008 până în urmă cu aproximativ doi ani de zile nu s-a întâmplat nimic”, a spus premierul.
El a anunţat care este stadiul lucrărilor pe cele două tronsoane ale drumului expres aflate în execuţie.
“Progresul pe tronsonul 1 este de 13%, iar pe tronsonul 2 este de peste 30%. Mai avem două tronsoane, tronsonul 3 şi 4, pentru ambele tronsoane Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a finalizat licitaţia şi a desemnat câştigătorul. A fost desemnat câştigătorul care a avut cea mai bună ofertă şi cel mai bun preţ şi care şi-a şi demonstrat capabilitatea tehnică în construcţia tronsonului 2. Nu s-a putut semna contractul până astăzi pentru că o companie care a participat la licitaţie a contestat licitaţie, e vorba de China Railway, o contestaţie neîntemeiată, care nu are nicio bază şi sperăm să fie soluţionată cât mai repede de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor”, a afirmat Orban, citat de
News.ro.
În 30 iunie, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, spunea că el crede că tronsoanele 1 şi 2 din Drumul Expres Craiova – Piteşti vor fi finalizate înainte de termen, el afirmând că a găsit o mobilizare bună a antreprenorilor.
Directorul Ford a descins personal pe teren și a demontat mascarada
Director Ford România, Ian Pearson, a verificat personal stadiul lucrărilor la drumul expres inaugurat cu mult fast de Liviu Dragnea și Lia Olguța Vasilescu înainte de alegerile europarlamentare.
Ulterior, presa a arătat că inaugurarea a însemnat, de fapt, montarea a câteva borduri în câmp, după care utilajele au fost mutate pe un al șantier. Directorul Ford România a găsit, totuși, câteva lângă Balș, dar lucrările sunt aproape în aceeași stare ca la început.
„După ce am petrecut aproape o oră încercând să trec prin Balş săptămâna trecută, am decis să verificăm progresul pe noua autostradă Craiova – Pitești, în special progresul pe șoseaua de centură Balş.
Drumul tehnologic a început pe data de 22, cu o declarație că drumul de centură va fi gata până la sfârșitul anului! După cum se poate observa din fotografiile pe care le-am făcut ieri, nu s-au făcut progrese importante de la începerea lucrărilor”, a constatat Ian Pearson.
Acesta a menționat că nu este doar vital pentru oamenii și afacerile din Craiova ca acest drum să fie finalizat la timp, „dar pentru toți românii care au nevoie să folosească acest drum vital sudic! Voi continua să monitorizez progresul și sper că vor fi realizate angajamentele care au fost făcute.”
https://www.facebook.com/ian.pearson.77312/posts/10219355569065760