Reacţia lui Dan Barna după ce Iohannis şi Orban au bătut palma pentru alegeri anticipate

0
217

Liderul USR a reacţionat prompt în urma anunţului după întâlnirea de azi dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban. Dan Barna este poate cel mai vocal dintre liderii politici care au cerut organizarea de alegeri anticipate cât mai curând posibil.

„România are urgent nevoie de un parlament care să contribuie la buna guvernare, nu să o împiedice. Cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a declarat Dan Barna.


El salută faptul că preşedintele şi premierul s-au pus de acord pe acest subiect.

„Avem nevoie de un parlament reformist. Încă de la mijlocul anului trecut am spus că în actuala configuraţie parlamentară o majoritate reformistă este imposibil de construit. De aceea, alegerile anticipate sunt singura soluţie care poate conduce la crearea unei astfel de majorităţi care să reflecte dorinţa românilor de a ieşi rapid din ambiguitatea actuală”, a scris Dan Barna, într-o postare pe Facebook.

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, că au convenit că cel mai bine pentru România este să fie organizate anticipate şi că ”ar fi util şi bine” ca alegerile parlamentare anticipate aibă loc simultan cu alegerile locale. El a evitat să precizeze dacă va recurge la demisie pentru a declanşa procedura anticipatelor, variantă evocată de preşedinte în declaraţiile făcute joi.

Leave a reply