Reacția lui Dacian Cioloș după ce Nicusor Dan a anunțat public că sustine PNL în București
Dacian Cioloş, copreşedinte USR PLUS, a precizat miercuri că declaraţiile prin care primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a exprimat susţinerea faţă de PNL reprezintă o alegere politică şi că pentru alianţă este importantă, în primul rând, aplicarea programului cu care edilul a câştigat la alegerile locale.
„E alegerea lui, o respectăm, e treaba lui, el decide ce vrea să facă cu viitorul lui politic. Pe noi ne interesează ca bucureştenii să fie bine guvernaţi. Şi câtă vreme o să ţină cont de agenda oamenilor şi de programul cu care a câştigat alegerile – pentru care noi l-am susţinut – o să aibă sprijinul nostru. Şi în continuare eu sper să reuşească ca şi primar, pentru că asta e important pentru noi acum, să îşi pună în aplicare programul cu care a câştigat primăria, nu şmecheriile astea politice. E treaba lui. Despre cât contează pentru bucureşteni anunţul acesta pe care l-a făcut acum, cu câteva zile înainte de alegeri, asta o să aflăm pe 6 decembrie, când o să numărăm voturile. Dar suntem convinşi că bucureştenii o să aleagă Alianţa USR PLUS, aşa cum au făcut-o şi la locale, de altfel”, a precizat Cioloş, pentru AGERPRES.
El a subliniat că, pentru reprezentanţii USR PLUS, cel mai important este ca lucrurile să se schimbe în bine în România şi că acest aspect îl preocupă mai mult decât declaraţiile politice.
„Vor decide alegătorii, ei vor taxa cum vor crede de cuviinţă astfel de mişcări politice. Cum am spus, pe noi ne interesează – şi când l-am susţinut la Primărie şi acum când ne prezentăm programul de guvernare – pe noi ne interesează să se schimbe lucrurile în bine în România. Şmecheriile politice şi mişcările astea, când iei oameni de la un partid şi îi pui pe listă şi aşa mai departe, o să decidă alegătorii cum tratează ei decizii de genul acesta. Nicuşor Dan are în continuare susţinerea noastră dacă va pune în aplicare programul cu care a câştigat primăria, pentru care l-am susţinut şi noi. (…) La noi tensiunile pot să apară doar dacă nu se respectă ceea ce am convenit, şi anume un program cu care bucureştenii l-au votat. Acesta e important acum. Şi pe aceeaşi logică poţi să mergi în continuare şi pentru guvernare. Avem un program pe care îl prezentăm, oamenii o să voteze duminică. După care, important e să îl punem în aplicare, în funcţie de votul pe care îl primim, asta e important”, a mai precizat Cioloş.
Nicușor Dan: ”Chiar dacă sunt fondatorul USR, consider cu toată onestitatea că PNL este varianta cea mai bună pentru România”
„Consider obligatoriu să trimitem PSD în opoziţie după tot răul pe care l-a făcut şi României şi Bucureştiului şi pentru asta trebuie să ieşim duminică în număr mare la vot. Opţiunea mea pentru votul de duminică este PNL. Consider că un Guvern PNL puternic este cea mai bună variantă pe care o are România în acest moment. (…) Chiar dacă sunt fondatorul USR, consider cu toată onestitatea că PNL este varianta cea mai bună pentru România astăzi. Nu vreau să spun mai multe despre USR şi mai ales nu vreau să intru într-o polemică cu un partid care m-a sprijinit în alegerile locale”, a spus Nicuşor Dan la sediul de campanie al PNL Bucureşti.
El a argumentat că PNL are cel mai solid program de guvernare şi cea mai bună variantă de premier, respectiv Ludovic Orban, afirmând că acesta este de încredere, îşi ţine cuvântul, este loial, cu viziune, cu anvergură, vede mizele mari şi este preocupat de soluţii la probleme şi nu de beneficii de imagine.
Nicuşor Dan a afirmat că România are de absorbit „în viteză” 80 de miliarde de euro fonduri europene şi nu este timp pentru „experimente”.
„PNL este partidul care a negociat această finanţare europeană şi este partidul care a deferit mecanismele de implementare”, a adăugat primarul general.
De asemenea, Nicuşor Dan a subliniat că PNL are o relaţie corectă, deja funcţională cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu el.
„În în doar o lună am reuşit să rezolvăm probleme care ţin de sănătate, de termoficare, de finanţare, de mediu şi sunt convins că în patru ani putem să facem mult mai multe lucruri bune pentru Bucureşti”, a afirmat primarul Capitalei.
El a adăugat că PNL poate bate PSD la alegerile parlamentare.
„Noi în momentul acesta suntem în curs de a scoate caracatiţa PSD din Primăria Capitalei şi nu aş vrea ca această caracatiţă să-şi găsească imunitatea în Parlament sau în Guvern”, a conchis primarul Capitalei.
El a invitat românii să iasă duminică la vot şi să voteze pentru „dezvoltarea României şi noul Bucureşti”.
„Nu spun nicidecum că clasa politică este minunată. Nivelul clasei politice este cel pe care îl ştim cu toţii, al întregii clase politice. (…) Avem duminică nişte alegeri importante. În urma acestor alegeri avem o uriaşă oportunitate de dezvoltare şi de bunăstare şi în momentul acesta partidul care este cel mai pregătit să fructifice această oportunitate este PNL”, a mai spus primarul general.